8 May 2024

Primăria Timișoara susține învățământul dual

coverRel

Primăria Municipiului Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi distribuite materiale informative inclusiv la evenimentul „Târgul liceelor” din data de 15 mai. Municipalitatea, Inspectoratul Școlar, unitățile de învățământ și operatorii economici își propun să conștientizeze elevii, profesorii și părinții cu privire la avantajele pe care le oferă această formă de educație, șansele crescute pe care absolvenții le au pentru viitor, dar rolul său fundamental în stimularea dezvoltării economice.

Elevii care optează pentru această formă de educație beneficiază de bursă lunară, masă și cazare gratuite.

În anul școlar 2024 – 2025, în Timișoara, oferta educațională din domeniul învățământului dual pune la dispoziția absolvenților de gimnaziu 403 locuri. 6 unități de învățământ și 61 de companii sunt implicate în procesul de formare a viitorilor practicieni.

Școlile timișorene care oferă forme de pregătire de tip dual sunt:

-  Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” Timișoara

-  Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”

-  Liceul Tehnologic Electrotimiș Timișoara

-  Liceul Tehnologic Azur Timișoara

-  Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara

-   Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara

Meseriile pe care tinerii le pot învăța sunt extrem de diverse și căutate pe piața muncii, de la specializări în domeniul electronicii, la cele din comerț și alimentație, auto sau cel al industriei chimice.

Învățământul dual este o formă de educație bazată pe un contract între un elev, un operator economic și o unitate de învățământ și care asigură viitorilor liceeni posibilitatea de a învăța o meserie în contexte practice. Astfel, pregătirea practică deține ponderea principală în procesul educativ, ajungând la peste 70% din timp în ultimul an de studiu. Elevii au posibilitatea de a face practică la operatorul economic încă din primul an de studiu. Mai multe informații despre oportunitățile de învățământ dual în Timișoara pot fi accesate la următorul link: https://www.primariatm.ro/invatamant-dual-timisoara.

Tot pentru a susține învățământul dual, Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura co-finanțarea proiectului. Proiectul Campusului dual de interes regional a câștigat o finanțare în valoare de 20,8 milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - Componenta C15 – Educație, la care se adaugă o co-finanțare din bugetul local de aproximativ 5,8 milioane de euro.

Finanțarea a fost accesată de Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara, coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara – lider de proiect -  constituit special în acest scop și format din 31 de parteneri - Primăria Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Științele Vieții Regele Mihai I Timișoara, Inspectoratul Școlar, 7 licee, 16 companii și 3 asociații ale mediului de afaceri.

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?