Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este prima laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, premiu dotat cu 30.000 Euro. Excelența Sa se va afla la Timișoara, la invitația primarului Dominic Fritz, în perioada 12-13 ianuarie 2024, pentru a primi această înaltă distincție a Municipiului Timișoara.
Premiul s-a atribuit într-un proces cu mai multe etape, de către un juriu format din personalități de vârf ale corpul profesional românesc în diverse domenii.
În desemnarea Excelenței Sale, Maia Sandu, Președinta Republici Moldova drept câștigătoare a Premiului Timișoara pentru Valori Europene pentru anul 2023, membrii juriului apreciază claritatea viziunii sale europene și determinarea cu care o urmărește. Maia Sandu a crezut în aspirațiile europene ale Republicii Moldova atunci când mulți le considerau o utopie. Cu o putere de muncă incredibilă, cu mult curaj și cu un bun simț rar întâlnit în politică, Maia Sandu luptă cu perseverență pentru creionarea unui drum european pentru Moldova.
În motivarea alegerii, membrii juriului au apreciat că: „Vocea europeană a Maiei Sandu reușește să se audă clar și tare atât acasă cât și în toate capitalele internaționale. A inițiat un amplu proces de reformă și de promovare diplomatică prin care a obținut încrederea partenerilor europeni dar nu numai, că Republica Moldova se află pe parcurs ireversibil spre Uniunea Europeană”, subliniind faptul că ”de fiecare dată, a vorbit sincer cetățenilor, explicând că procesul prin care Moldova va deveni parte din Uniunea Europeană, nu este unul ușor, dar este unul necesar care va asigura pace și prosperitate Moldovei. Capacitățile sale de comunicare politică, cu un stil uman, limpede și încărcat cu valori, sunt impresionante și o rază de soare într-o Europă care se confruntă cu o acută criză de încredere”.
Reamintim că săptămâna trecută, Consiliul European a votat în unanimitate demararea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Premiului Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat anul acesta de către Municipiul Timișoara, printr-o unanimă Hotărâre de Consiliul Local. Premiul onorează personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Dotarea premiului cu 30.000 Euro este susținută din contribuții unor companii timișorene.
„În vremurile de criză pe care le traversăm, Timișoara este pregătită să își asume o voce clară în apărarea și promovarea valorilor europene. Aceste valori sunt și valorile Timișoarei: libertate, democrație, diversitate, toleranță. Sunt valori pe care Timișoara le-a câștigat cu curaj și sânge în Decembrie 1989. Le-a afirmat cu efervescență în acest an în calitate de Capitală Europeană a Culturii. Premiului Timișoara pentru Valori Europene este afirmarea concretă a spiritului Timișoarei, încărcat de curaj și libertate”, a spus primarul Dominic Fritz.
Membrii juriului sunt: Mircea Cărtărescu (București), scriitor; Iulia Motoc (Haga), judecător al Curții Penale Internaționale; Cristian Măcelaru (Koeln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței; Simona Miculescu (Paris), Ambasadoare, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (Muenchen), regizoare și scenaristă; Adriana Babeți (Timișoara), scriitoare și critic literar; și Dominic Fritz, Primarul Timișoarei.
**********
Declarații ale membrilor juriului Premiului Timișoara pentru Valori Europene:
Simona Miculescu: ”A fost o alegere ușoară pentru mine, datorită faptului că doamna Maia Sandu - prima femeie președinte a Republicii Moldova - corespunde perfect prototipului de promotor al valorilor democratice pe care vrem să îl onorăm cu acest premiu. Domnia sa a rămas fidelă principiilor sale fondate pe o platformă anticorupție, urmându-și constant și ferm obiectivele politice principale: scoaterea țării din sărăcie, responsabilizarea autorităților și strângerea legăturilor cu Uniunea Europeană. Premiul nostru este un tribut binemeritat adus portretului de politician reformist pe care doamna Maia Sandu și l-a construit cu migală, prin măsurile aplicate cu perseverență, cucerindu-ne pe toți și prin exemplul personal de decență și modestie”.
Iulia Motoc: „Maia Sandu, un Președinte istoric al Moldovei și al Europei, un Presedinte al valorilor. Dincolo de valorile publice pe care le susține: statul de drept, democrația, independența justiției, Maia Sandu reprezintă discreția și forța unei Președinte care știe să conducă cu excelență în timpuri europene atat de vitrege”.
Cristian Măcelaru: „Orașul în care libertatea a prins contur în decembrie 1989 ar trebui să fie exemplul european al adevăratei libertăți. Prin natura sa, pentru a da un accent acestor valori, ne aliniem, de asemenea, gândirea și ne inspirăm viitorul să continue să lupte pentru o Europă mai bună. Maia Sandu este alegerea firească a primei laureate a premiului”.
Adriana Babeți: „Distincţia pe care Timişoara o acordă Maiei Sandu se încarcă în aceste zile cu o semnificaţie aparte: ea probează curajul unei solidarizări autentice, susţinut de încrederea neabătută a timişorenilor în valorile europenităţii. Este emblema speranţei într-un viitor comun, într-un bine comun”.
Mircea Cărtărescu: „Doamna Maia Sandu este un om brav, făcut din plămada eroinelor, o mare șansă pentru Republica Moldova. În același timp este un om firesc și apropiat de semenii săi. Pentru primul Premiu Timișoara pentru Valori Europene nu putea fi o alegere mai bună. Premiul o onorează pe Doamna Maia Sandu în aceeași măsură în care el însuși este onorat și validat de această primă alegere".
Anca Miruna Lăzărescu: „Puternică, îndrăzneață și cu o busolă morală deosebită - cu toții avem nevoie de mai multe "Maia Sandu" în viața noastră!”
Serviciul Comunicare