12 ianuarie 2024

Direcția de Asistență Socială va prelua serviciul de transport dedicat persoanelor cu dizabilități locomotorii

coverRel

În plenul Consiliului Local din data de 16.01.2024, se va discuta propunerea Direcției de Asistență Socială Timișoara de a prelua integral serviciul de transport adaptat gratuit, destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii. 

Transportul cu mașini adaptate pentru persoane cu dizabilități este gratuit și poate fi accesat de persoane cu dizabilități care au afectată funcția locomotorie și care sunt utilizatori de scaun rulant sau de dispozitive auxiliare pentru deplasare. Serviciul se adresează și persoanelor cu afectare a funcțiilor cognitive sau vizuale care au un impact direct asupra capacității de deplasare și orientare a persoanei cu dizabilități și care o împiedică să folosească sau să acceseze mijloacele de transport în comun în condiții de siguranță. Scopul acestui serviciu este asigurarea accesului la servicii precum îngrijirea sănătății, educație, asistență socială, ocuparea forței de muncă și petrecerea timpului liber.

Reamintim că, în luna iunie a anului trecut, a fost încheiat un acord de parteneriat între Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și Societatea de Transport Public Timișoara, DAS fiind responsabilă exclusiv de programarea utilizatorilor acestui serviciu, prin dispeceratul propriu. În această perioadă, numărul utilizatorilor s-a triplat, iar propunerea vine în sprijinul unei comunități mai incluzive și preocupate de bunăstarea tuturor membrilor săi.

Propunerea de a prelua în totalitate serviciul de transport adaptat pentru persoanele cu dizabilități locomotorii vine în urma deciziei Municipiului Timișoara de a reevalua și de a asigura în continuare accesul persoanelor cu dizabilități la viața comunității și la serviciile de care au nevoie. 

În anul 2005, Municipiul Timișoara a achiziționat patru microbuze special adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități locomotorii, gestionate ulterior de Regia Autonomă de Transport Timișoara. Colaborarea s-a extins an de an până în 2016, când convenția inițială nu s-a mai prelungit. În anul 2019, Societatea Publică de Transport Timișoara a achiziționat patru autovehicule noi, adaptate pentru acest tip de transport. Totuși, în 2023, Societatea de Transport Public Timișoara a informat Primăria că nu mai poate susține financiar această activitate în cadrul procesului de restructurare. S-a încercat identificarea unor  furnizori privați, însă  toate răspunsurile primite au fost negative. În consecință, serviciul de dispecerizare a fost preluat de DAS, iar acum se propune și preluarea autoturismelor care sunt utilizate pentru prestarea acestor servicii.

 Detalii despre modul de accesare a transportului cu mașini adaptate vor fi disponibile pe site-ul Direcției de Asistență Socială Timișoara și programările se pot face prin contactarea dispeceratului la numerele 0356.981 sau 0770.295.610. Numărul de telefon mobil poate fi folosit și pentru transmiterea de mesaje pe aplicația Whatsapp, pentru programare. Se poate solicita programarea transportului cu mașina adaptată începând cu ziua următoare apelului, pentru intervalul orar 08:30 – 18:30. 

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?