22 ianuarie 2024

Eficiența energetică și confortul termic, priorități pentru Primăria Timișoara

coverRel

Primăria Municipiului Timișoara își respectă angajamentul pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și continuă programul de reabilitare termică în care sunt incluse 68 de blocuri, cu fonduri prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. A fost semnat contractul de execuție pentru încă un imobil situat pe strada Teiului nr. 11. Investiția vizează reabilitarea termică a 40 de apartamente și are termen de finalizare 6 luni de la data ordinului de execuție. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 1.060.000 lei, (fără TVA).

Prin aceste intervenții, se urmărește creșterea confortului termic pentru locatari și economisirea energiei. În urma reabilitării, toate imobilele vor beneficia de:

– izolarea termică a pereților exteriori cu vată minerală bazaltică 10 cm grosime, respectiv 10 cm polistiren extrudat la soclu și finisarea acestora;

– înlocuirea tâmplăriei din lemn și metal cu tâmplărie etanșă cu rama PVC și geamuri duble, tratate low-e și înlocuirea ușilor de acces în clădire cu uși din PVC cu geam termoizolant la partea superioară, iar la cea inferioară panel PVC;

– închiderea balcoanelor este similară cu cea de schimbare a tâmplăriei și are ca scop îmbunătățirea aspectului clădirii și a creșterii coeficientului termic;

– reabilitarea termică a planşeului peste subsol se realizează cu polistiren grosime de 8 cm;

– reabilitarea termică a planşeului peste ultimul nivel cu polistiren grosime 16 cm și hidroizolare;

– lucrări conexe.

Primăria Timișoara a reușit să deblocheze lucrările de reabilitare termică la 68 de imobile, în urma procesului de revizuire a soluției tehnico-economice. Dintre acestea, 14 blocuri au fost reabilitate termic, 35 de blocuri sunt în execuție, iar celelalte sunt în diverse etape procedurale. La finalul programului, în mai bine de 3.000 de apartamente confortul termic va fi comparabil cu cel al unor blocuri nou construite. Această inițiativă face parte din eforturile continue ale Primăriei Municipiului Timișoara de a moderniza și îmbunătăți condițiile de trai din oraș, având un impact semnificativ asupra eficienței energetice și durabilității clădirilor rezidențiale și siguranței cetățenilor. 

 

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?