28 februarie 2024

Primăria Timișoara continuă să sprijine Societatea de Transport Public în rezolvarea deficitului de șoferi de autobuz

coverRel

Primăria Timișoara și Societatea de Transport Public (STPT) continuă demersurile de eficientizare a transportului în comun. Astfel, un autobuz din parcul circulant va fi alocat pentru Școala de Conducători Auto de la nivelul societății. Prin scoaterea din parcul circulant a acestui autobuz și folosirea lui drept autobuz școală, perioada de școlarizare se reduce de la 6 la 3 luni, ceea ce înseamnă că procesul de angajare pe posturile de șoferi va fi mult mai rapid.

Această decizie vine ca un răspuns la deficitul de șoferi de autobuz cu care se confruntă STPT și face parte din angajamentul nostru de a asigura un serviciu de transport public eficient în Timișoara.

În ultimele 4 luni, Societatea de Transport Public Timișoara a recrutat un total de 36 de persoane pentru următoarele posturi:

• 28 de șoferi de autobuz

• 2 șoferi de troleibuz

• ⁠ 6 vatmani

În același interval de timp, 22 de persoane au fost înscrise în programele de formare profesională, iar în prezent, alți 22 de participanți se află în proces de școlarizare. În proces de angajare se află: 12 șoferi de autobuz, 1 șofer de troleibuz și 1 vatman.

Prin punerea la dispoziție a acestui autobuz pentru Școala de Conducători Auto, dorim să contribuim la formarea și pregătirea unor noi șoferi profesioniști, care să poată întări echipa STPT și să asigure o mai bună funcționare a serviciului de transport public în Timișoara.

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?