Reamintim că arderea vegetaţiei uscate si a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor.
Pornind de la necesitatea identificării unor soluții concrete pentru stoparea fenomenului de incendiere a vegetației uscate, de pe terenurile arabile și pajiștile permanente, reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Banat’’ al județului Timiș și G.N.M vor transmite la APIA informații referitoare la locul și momentul producerii arderilor (localizare GPS). Aceste informații vor fi utilizate de Apia Central- Direcția Plăți Directe-sector vegetal, în vederea diminuării fondurilor.
Arderea resturilor vegetale, se sancţionează contravenţional de către Garda Națională de Mediu cu amenzi cuprinse între 6.500-7.000 lei pentru persoane fizice, respectiv 25.000 -30.000 lei persoane juridice.
De asemenea, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, se poate sancţiona contravenţional, de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Banat’’ al județului Timiș, în conformitate cu H.G.R. nr. 537 din 06.06.2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de
prevenire şi stingere a incendiilor, cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.
Vă reamintim că prevenirea unui incediu este mult mai simplă decât stingerea acestuia.
MODUL DE COMPORTARE ȘI INTERVENȚIE ÎN CAZ DE INCENDIU
- Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare
împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul. - Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă, primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului.
- În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă, fără motiv întemeiat, autorul răspunde contravenţional sau penal, potrivit legii, şi suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea forţelor de intervenţie”.
- În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă.
- În cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe, persoanele aflate în apropiere au obligaţia să intervină imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea şi stingerea acestora“.
- În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au următoarele obligaţii:
a) să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă ajutor;
b) să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru operaţiuni de
salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane;
c) să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor, demolarea
unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea
temporară a activităţilor sau evacuarea din zona periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii,
pentru realizarea acestor măsuri.
Încălcarea dispoziţiilor de mai sus atrage răspunderea, contravenţională, materială, civilă sau penală, după caz.