25 martie 2024

120 de garaje vechi din 5 cartiere, demolate. Primăria Timișoara începe amenajarea de parcări în aprilie

coverRel

Peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Municipiului Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt în curs de desființare. Construcțiile au fost demolate în regie proprie în zona străzii Eugen Pop (cartierul Modern), zona Intrarea Munților (cartierul Șagului), zona străzilor Silistra, Martir Gheorghe Nuțu Ioțcovici și Intrarea Sunetului (cartierul Lipovei) și zona străzii Meziad (cartierul Girocului). Aceleași lucrări urmează să înceapă în zona străzii Cugir (cartier Aradului).

„Jumătate dintre garajele pentru care am trimis notificare pentru demolare au fost deja date jos chiar de către cei care le utilizau și le mulțumesc pentru că au reacționat așa prompt. Odată ce terenurile sunt eliberate complet de construcții, vom intra cu echipele noastre să amenajăm locurile de parcare, să plantăm copaci, să amenajăm accese și trotuare. Acolo unde spațiul o permite vom face și amenajări pentru copii. Fiecare nou spațiu eliberat de betoane este un loc câștigat de comunitate”, a declarat primarul Dominic Fritz. 

Reamintim, Primăria Municipiului Timișoara vizează demolarea a 231 de garaje sau clădiri provizorii vechi, majoritatea degradate. Planul administrației locale este de a interveni în zonele Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor, prin crearea a peste 300 de locuri noi de parcare. Mai mult, revitalizarea respectivelor zone se va face prin amenajarea de noi spații verzi pe locul acestor garaje precum și căi de acces, trotuare și locuri de joacă pentru copii, acolo unde spațiul o permite.

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?