2 aprilie 2024

Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie

coverRel

Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi şi/sau lichizi, acordate în baza Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024.

Plata ajutoarelor se face doar titularilor cererii, cu prezentarea actului de identitate în original sau cu împuternicire notarială, la sediul situat în bd. Regele Carol I nr.10, după cum urmează

Joi, 04.04.2024, între orele 12:00-15:00

Vineri, 05.04.2024, între orele 08:00-13:00

Luni, 08.04.2024, între orele 08:00-15:00

Facem precizarea că ajutorul pentru încălzirea locuinței se plătește pentru cererile înregistrate în perioada 22 ianuarie 2024 –  20 februarie 2024.

Plata suplimentului pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri este aferentă lunii februarie  2024.

Pentru cererile preluate după data de 20 februarie 2024, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi și/sau lichizi se va efectua în termen de 30 de zile de la data transferului de la bugetul de stat către bugetul local a fondurilor necesare, dată care va fi adusă la cunoștință printr-un nou comunicat.

Este utilă această pagină?