17 aprilie 2024

Primele 3 documentații digitale pentru autorizația de construire vor fi procesate cu prioritate. Noul serviciu al primăriei, disponibil din 29 aprilie.

coverRel

Pentru a marca lansarea noului serviciu, Primăria Timișoara va procesa cu prioritate primele 3 solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, fără plata taxei de urgență. Începând cu 29 aprilie 2024, cetățenii și firmele care doresc să construiască în Timișoara vor avea opțiunea să depună online documentațiile pentru AC, prin Portalul Unic al Municipiului Timișoara, după ce își înregistrează un cont. În prezent, oricine poate deja să solicite online certificatul de urbanism și alte acte emise de municipalitate, accesând pagina de servicii.

 „Este un nou serviciu digital pe care îl punem la dispoziția timișorenilor și firmelor. Cererile pentru documentațiile de urbanism sunt în topul solicitărilor care se înregistrează la primărie. Ne dorim ca, prin acest nou serviciu, să reducem timpul petrecut la ghișeu și să facem întreg procesul de emitere a autorizațiilor de construire mult mai transparent. Beneficiarii vor ști în orice moment care e stadiul de rezolvare a solicitării lor. Colaborăm cu Ordinul Arhitecților pentru ca noul serviciul să răspundă cerințelor legale ale profesiei și să încurajăm specialiștii să apeleze la el”, anunță primarul Dominic Fritz.

„Ordinul Arhitecților filiala Timiș salută intenția și eforturile de digitalizare ale administrației locale și susține activ colaborarea dintre autorități și cetățeni, stimulând implicarea civică și contribuind la crearea unei administrații mai eficiente și mai receptive la nevoile comunității. Credem că îmbunătățirea proceselor administrative reduce birocrația și oferă cetățenilor și profesioniștilor o experiență mai facilă și mai transparentă, o experiență ce necesită, pe lângă înțelegere și adaptare la nou, și o participare constructivă din partea tuturor celor implicați”, subliniază arh. Daniel Tellman, președintele OAR Filiala Timiș.

Scopul acestei măsuri este să reducă timpul de procesare și eliberare a autorizațiilor de construire. Deoarece procesul va fi posibil și online, persoanele fizice și juridice care depun în acest mod vor putea fi notificate cu privire la stadiul cererii, completări și clarificări cerute de Primăria Timișoara. Toate aceste completări vor putea fi rezolve atât în cadrul platformei online, cât și la sediul primăriei.

 Profesioniștii și firmele de specialitate din domeniul construcțiilor și urbanismului vor putea accesa serviciul de depunere online, aplicând semnătura electronică calificată pe toate documentele solicitate. Planșele vor fi acceptate strict în format PDF vectorial.

 Cei interesați să se înregistreze pe Portalul Unic al Municipiului Timișoara, o pot face în câțiva pași simpli aici, completând formularul de pe site, sau prin ROeID, sistemul de identitate digitală din România. ROeID este metoda digitală echivalentă cu prezentarea actului de identitate la un ghișeu fizic.

 Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?