25 aprilie 2024

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

coverRel

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția de Sănătate Publică Timiș, care au concluzionat că este potrivită pentru desfășurarea actului educațional.

 Consilierii locali au aprobat astăzi, cu majoritate de voturi, închirierea clădirii pentru o perioadă de doi ani, iar operațiunile de mutare vor demara la începutul lunii mai.

 Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 19 a funcționat până acum într-o clădire retrocedată în baza Legii nr.10/2001, pe strada Martir Leontina Banciu, nr. 5, în vecinătatea Parcului Copiilor. Primăria Timișoara plătea chirie pentru spațiul de 1460,21 mp, dar, la sfârșitul anului trecut, proprietarul a refuzat prelungirea contractului. Ca urmare, municipalitatea a inițiat procedurile de identificare a unor spații potrivite pentru desfășurarea actului educațional. În urma discuțiilor cu reprezentanții unității de învățământ și cu reprezentanții părinților, Comisia de negociere cu terții a fost împuternicită să negocieze cu Arhiepiscopia Timișoarei. Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 19 este arondată Grădiniței cu Program Prelungit nr. 33.

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?