22 mai 2024

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara organizează Ziua Psihologului

coverRel

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara împreună cu partenerii de la Superhumans PSI organizează un eveniment deschis specialiștilor din comunitate pentru a sărbători „Ziua Psihologului”

În data de 27 mai, marcăm anual „Ziua Psihologului”, un prilej de a ne gândi la complexitatea și frumusețea pe care o presupune această profesie, dar și o zi specială în care transmitem tuturor psihologilor o dovadă a prețuirii sincere, respectului și recunoștinței pentru eforturile și implicarea  pentru starea de bine a societății.

Ne dorim să creăm un cadru de întâlnire și cunoaștere pentru psihologii din instituții publice, ONG-uri și cei care au ales o practică independentă. Împreună vom dezbate, medita și împărtăși experiențe pornind de la câteva teme de actualitate și teme importante, credem noi. 

Practica noastră, a tuturor, este ghidată de valori cum ar fi empatia, echilibrul, grija, responsabilitatea, capacitatea de a asculta și de a înțelege în profunzime gândurile, sentimentele și experiențele membrilor comunității, cu scopul de a-i sprijini atunci când au nevoie. Pe de altă parte și noi, ca specialiști, avem nevoie să ne întâlnim, să comunicăm mai des și chiar să ne simțim susținuți de membrii comunității profesionale. 

Vă așteptăm luni, 27 mai 2024, în intervalul orar 11:00-14:00, la Bastion 1, str. Hector nr.1, pentru a discuta despre subiecte cum ar fi: 

·  Mituri în psihologie

·  Diversitate și acceptare în oferirea de consiliere psihologică

·  Stare de bine versus epuizare și rolul comunității profesionale      

Pentru fiecare temă, va fi prezentată o scurtă introducere și apoi ne dorim să avem un dialog activ cu toți participanții la eveniment. 

Programul  evenimentului:

11:00 – 11:10: Welcome coffee

11:10 – 11:15: Cuvânt de bun venit de la organizatori și prezentare vorbitori

11:15 – 13:00: Discuții pe cele 3 teme propuse

13:00 – 14:00: Moment artistic, servire masă (tip bufet suedez) și socializare.

Sunt invitați să participe psihologi din comunitate, personalul din serviciile și centrele DAS Timișoara, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor partenere. Confirmarea participării se realizează prin e-mail, la adresa: [email protected].

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Superhumans PSI și Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Compartiment Relații Publice - Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Este utilă această pagină?