Aproape 3.200 de becuri vechi de pe stâlpii de iluminat urmează să fie înlocuite cu unele LED, în cadrul unui nou proiect al Primăriei Municipiului Timișoara de modernizare a sistemului de iluminat public. Consilierii locali se vor pronunța astăzi asupra Studiului de Fezabilitate necesar pentru investiție. Astfel, 3.177 de corpuri de iluminat vechi de pe 66 de bulevarde și străzi vor fi înlocuite cu unele cu telegestiune. Fluxul luminos de pe stradă va putea fi ajustat – mai multă lumină, de exemplu, în zona trecerilor de pietoni sau mai puțină lumină în condiții de trafic foarte, foarte redus, când nu este necesar consumul la puterea maximă instalată.
Străzile vizate sunt: Armoniei, Ion Ionescu de la Brad, Câmpina (Grigore T. Popa), Sfinții Apostoli Petru si Pavel, Oravița, Frigului, Avram Imbroane, Aleea Pădurea Verde (tronson A. Imborane de la Muzeul Satului – Dorobanților), Calea Dorobanților, Strada Aeroportului (tronson Dorobantilor - calea ferata de pe Str Aeroportului), Palmierilor, Mătăsarilor, Aleea Ghirodei (tronson Mătăsarilor - Furnicii), Grigore Alexandrescu (tronson Aleea Viilor - Bogdăneștilor), Calea Bogdăneștilor (tronson Cetătii – Circumvalațiunii), Dunărea (tronson Calea Bogdănestilor - Nera), Petru Cermena (troson Ștefan Cel Mare- Torac), Torac, Ardealului, Ion Barac, Johann Nepomuk Preyer, Surorile Martir Caceu (tronson Arieș - Ripensia), Emile Zola, Maresal Alexandru Averescu (tronson Brâncoveanu - Martirilor), Mureș (tronson Șagului - capăt), Gavril Musicescu (tronson Mureș - Calea Urseni), Hărniciei (tronson Mureș - Victor Hugo), Ana Ipătescu, Victor Hugo, Aluniș, Ivan Petrovici Pavlov (tronson Aluniș - Musicescu), Chișodei, Bujorilor (tronson Șagului - capăt calea ferată), Calea Buziașului (tronson Piața Domășneanu - capăt cale ferată), Ciprian Porumbescu, Eneas, Diaconu Coresi, Mircea cel Bătrân, Calea Urseni, Martir Vasile Balmus, Piața Gheorghe Domășneanu, Horia, Crișan, Izlaz, Cercului, Memorandului, Herculane, Samuil Șagovici, Basarabia, Ioan Rusu Șirianu, Glad, Polonă, Romulus, Bucovinei, Popa Șapcă, Antenei, Pomiculturii, Holdelor, Profesor Dr. Aurel Păunescu Podeanu, Felix, Liege, Liniștei, Albinelor, Gheorghe Pop de Băsești, P-ța Mărăști, Ovidiu Cotruș, Ion Mihalache.
Valoarea estimată a proiectului este de 16.609.534 lei, cu TVA.
Precizăm că modernizarea sistemului de iluminat public de pe raza municipiului Timișoara are ca scop reducerea semnificativă a costurilor de curent, urmând ca până în 2026, să fie înlocuite 7.900 de corpuri de iluminat din totalul celor 26.000 existente în oraș.
Serviciul Comunicare