25 iunie 2024

Primăria recuperează un nou teren în Blașcovici. Construcții ilegale demolate cu buldozerul după dispoziția primarului Fritz

coverRel

Marți dimineața, echipele Primăriei Timișoara s-au deplasat în cartierul Blașcovici, pe strada Semicerc, unde un teren public de aproape 2.000 mp a fost ocupat ilegal de o familie care și-a făcut casă aici. Aceștia au început acum mai bine de zece ani să ocupe terenul treptat, începând cu câteva construcții improvizate și în final au ridicat o casă cu mai multe anexe și au îngrădit curtea cu o mare poartă de fier. Din primele declarații ale unuia din locatari de la fața locului reiese că acestea deține mai multe proprietăți la Timișoara. Domiciliile locatarilor sunt, după primele verificări, declarate în Belgia.

Primăria a început astăzi, demolarea tuturor construcțiilor, care niciuna nu era autorizată sau intabulată, pentru a elibera terenul aflat în proprietate publică.

„Aici avem de a face cu o metodă care din păcate a funcționat în trecut – un teren al orașului e ocupat aparent temporar de oameni care sunt aparent cazuri sociale, dar situația devine permanentă și construcțiile din ce în ce mai serioase. Astăzi transmitem un semnal clar că nu mai  acceptăm astfel de metode. Timișoara are un sistem de locuințe sociale, care chiar dacă ar fi insuficient, terenurile orașului nu pot fi acaparate de cei care au cel mai mare tupeu”, a spus primarul Dominic Fritz.

De față a fost și o echipă a Direcției de Asistență Socială pentru a urmări situația copiilor prezenți pe terenurile respective.

Primarul Dominic Fritz a emis o dispoziție de demolare pentru a recupera terenul în data de 23 mai 2024.Familia care ocupa terenul a încercat să oprească aplicarea dispoziției în instanță, dar acțiunea a fost respinsă de Tribunalul Timiș.

Administrația locală are astăzi un angajament ferm de a recupera terenurile, clădirile și apartamentele publice, care au fost acaparate ilegal. În ultimele luni, mai multe proprietăți ale orașului au fost recuperate, de exemplu un hectar de teren pe malul Begăi, str. Cezar între Bulevardul Loga și Parcul Copiilor, un spațiu verde generos pe Calea Aradului, sau un teren pentru parcare în Badea Cârțan.

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?