Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara începe luni (5 august) plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi (cărbune, lemne) şi petrolieri (păcură, motorină, gaz lichefiat) acordat în baza Legii nr.226/2021, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024.
Plata se face doar titularilor cererii sau împuterniciților acestora. Beneficiarii trebuie să se prezinte, cu actul de identitate în original sau cu împuternicire notarială, la sediul situat în bd. Regele Carol I nr. 10, după următorul program:
- Luni, 05.08.2024, între orele 12:00-15:00
- Marți, 06.08.2024, între orele 08:00-15:00
- Miercuri, 07.08.2024, între orele 08:00-15:00
Facem precizarea că ajutorul pentru încălzirea locuinței se plătește pentru cererile înregistrate în perioada 21 mai 2024 – 20 iunie 2024.
Plata suplimentului pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri este aferentă lunii iunie 2024.
Pentru cererile preluate după data de 20 iunie 2024, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie se va realiza în termen de 30 de zile de la data transferului de la bugetul de stat către bugetul local, iar beneficiarii vor fi anunțați din timp.