Primăria Timișoara încheie ultimele lucrări la noua clădire a Liceului Waldorf. Echipele constructorului au început probele la instalații, finalizează amenajarea parcării și a curții și lucrează la ultimele retușuri pentru a închide șantierul. După aceea, clădirea va fi dotată cu mobilier și echipamente moderne, dintre care o parte au sosit deja. Înainte ca elevii să se bucure de noua școală, clădirea va trece prin procedura de recepție și întabulare, estimată a fi gata în această toamnă.
Corpul nou de clădire are 8 săli de clasă, 12 laboratoare, ateliere și cabinete, o sală multifunctională de mari dimensiuni, 2 săli afterschool, grupuri sanitare, vestiare, depozitări, cameră centrală termică, holuri de circulații și spații de acces. Este prima clădire de școală care va fi accesibilizată încă din faza de construcție pentru copiii cu probleme de mobilitate.
Valoarea totală a investiției este de 29.794.169 lei (TVA inclus), iar lucrările de execuție sunt realizate de NEDEX GRUP SRL. Șantierul a început în octombrie 2022. Investiția este co-finanțată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 și Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027.
Serviciul Comunicare