11 septembrie 2024

Comercianții se întorc la Piața Doina după finalizarea lucrărilor

coverRel

Cu mese schimbate, copertină nouă și hala de lactate renovată, Piața Doina, din Calea Șagului, s-a redeschis. Comercianții s-au întors cu fructe și legume proaspete și au început să își desfășoare activitatea, iar locuitorii din cartier sunt așteptați din nou la cumpărături. Investiția a fost realizată de Municipiul Timișoara, prin societatea publică Piețe SA. 

Anul acesta am intervenit cu lucrări de reamenajare și modernizare în 5 piețe din Timișoara. Piețele au fost unul din domeniile neglijate în ultimii ani. Practic, în Piața Doina nu s-au mai făcut investiții serioase de 20 de ani. Acum am desființat vechea piață și am ridicat de la zero una nouă, cu condiții mai bune și pentru comercianți, și pentru cumpărători”, spune primarul Dominic Fritz.  

Investiția a cuprins demolarea structurilor anterioare, amenajarea platformei, construcția a două copertine, 50 de mese noi pentru producători și comercianți, și renovarea completă a halei de lactate. Valoarea lucrărilor se ridică la 1,5 milioane de lei (cu TVA). 

Amintim că în cursul acestui an au fost realizate mai multe lucrări de modernizare a piețelor agroalimentare din Timișoara. În cartierul Lipovei a fost renovată hala de lactate și amenajată o piață volantă, dotată cu mobilier nou și sistem de monitorizare video, pe str. Silistra. În Piața Badea Cârțan a fost renovată hala de lactate, reparate străzile dimprejur, îmbunătățite trotuarele pentru a fi mai accesibile pentru persoanele în vârstă și reamenajate locurile de parcare. Iar la Piața 700 lucrările sunt în curs, mai fiind necesară o modificare de proiect, pentru ca acestea să fie finalizate. 

 

 

Serviciul Comunicare 

 

Este utilă această pagină?