16 octombrie 2024

Primăria Timișoara a primit trei oferte pentru construcția pasajului Slavici – Polonă

coverRel

Primăria Timișoara are în evaluare ofertele depuse pentru construcția pasajului Slavici – Polonă. Licitația pentru Proiectul Tehnic (PT) și execuție este gata și, în total, au fost depuse trei oferte, care sunt în prezent analizate de comisia de specialitate.   

Proiectul municipalității reprezintă o investiție majoră pentru asigurarea unei legături mai rapide și mai sigure cu zona Polonă, zona industrială și localitățile limitrofe. Pasajul actual, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi demolat complet, urmând a fi înlocuit cu un nou pasaj format din trei poduri, pe o fundație nouă.  

Lucrările prevăd reabilitarea trotuarelor și a pistelor de biciclete. Proiectul e gândit în așa fel încât să permită montarea liniilor de tramvai și include, de asemenea, lucrări de modernizare a rețelelor de utilități, precum iluminatul public, gazul, apa și canalizarea, dar și amenajarea unor spații verzi noi, pentru a oferi un mediu urban modern și accesibil pentru locuitorii Timișoarei.  

Valoarea contractului este estimată la 70.442.930,55 lei, fără TVA, iar perioada de execuție este de 18 luni.  Ofertele avute în analiză au fost depuse de Porr Construct, ca ofertant unic și două asocieri: Tehnodomus S.R.L. (Leader), Intercad Proiect, Mari-Vila Com, Abed Nego Com și Freyrom (Leader), Procons Group, Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L., Integrated Road Solutions SRL. 

Serviciul Comunicare 

Este utilă această pagină?