Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat un eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului cu finanțare europeană ,,CARE4YOU - Abordare comunitară pentru adulții care lucrează în prevenirea dizabilității la copii mici”.
Evenimentul la care au participat partenerii și colaboratorii implicați, specialiștii și părinții/ aparținătorii copiilor înscriși în proiect, a avut loc joi, 21 noiembrie 2024.
Proiectul derulat în perioada aprilie 2023 - noiembrie 2024 a fost realizat în parteneriat cu Fundația de Sprijin pentru Dezvoltarea Timpurie și Integrare Korinta din Szeged şi a fost finanțat prin programul Erasmus+, cu o valoare totală de 60.000 EUR.
Obiectivul principal al proiectului a fost sprijinirea familiilor afectate de dizabilitățile copiilor prin implicarea acestora în activități educative și de dezvoltare personală, precum și crearea unei rețele de specialiști implicați în prevenirea și intervenția timpurie în diagnosticarea copiilor cu nevoi speciale.
“Schimbul de experiență între specialiști este binevenit de fiecare dată. Într-un domeniu cum este cel legat de copiii cu dizabilități este și mai util și de mare impact. Salutăm cu mare bucurie prezența specialiștilor din serviciile sociale și educaționale ale organizațiilor din orașul înfrățit, Szeged. Servicii sociale publice, ONG-uri, fundații, asociații, noi, toți partenerii implicați, am plecat la drum în acest proiect de la ideea că vrem să avem grijă de cei care au grijă. Suntem astăzi aici pentru părinți și aparținători și vrem să fim un sprijin real pe mai departe”, a spus Emese Eszteró, director general DAS MT.
Rezultatele proiectului includ:
- Dezvoltarea unei rețele locale de părinți și specialiști din Timișoara și Szeged, care să colaboreze în vederea implementării unor metode integrate de îngrijire și suport pentru copiii cu dizabilități;
- Crearea unei platforme web pe site-ul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara care conține: informații organizate despre dizabilitate, forum pentru părinți și specialiști, o broşură detaliată care serveşte drept material de sprijin dedicat părinţilor în diagnosticarea timpurie a dizabilităţii copiilor, materiale video și resurse educaționale pentru părinți.
„ Dincolo de rezultatele așteptate, proiectul a dezvoltat un cadru nonformal în care părinții și specialiștii au participat împreună la activități și au elaborat materialele resursă pentru alți părinți. CARE4YOU este începutul unui nou drum pentru alți părinți care vor avea acces la resurse și, totodată, proiectul este un pas important în intervenția timpurie și incluziunea socială a copiilor cu dizabilități”, a spus Codruța Darida, managerul de proiect.
Platforma interactivă va fi actualizată constant și poate fi accesată aici. (https://socialtm.ro/CARE4U/). Invităm toți membrii comunității, părinți, specialiști, reprezentanți ai instituțiilor, ONG-urilor, să se alăture forumului disponibil pe platformă, să caute informații și să contribuie, la rîndul lor, cu informații în ceea ce privește prevenirea și intervenția timpurie în diagnosticarea copiilor cu nevoi speciale.
Mai multe detalii despre proiect se găsesc, de asemenea, pe website-ul DAS MT, secţiunea proiecte.
Compartiment Relații Publice