Cinema Studio, reimaginat împreună cu parteneri din comunitatea locală și renovat în totalitate de Primăria Municipiului Timișoara, se redeschide pentru public în 6 decembrie. Va deveni principalul cinematograf al orașului dedicat filmelor de artă contemporane și de patrimoniu, și totodată un hub pentru dezvoltarea sectorului audiovizual.
Amplasat în centrul orașului, pe strada Nicolaus Lenau nr 2, Cinema Studio a fost construit în 1938 de un investitor privat, fiind denumit inițial „Scala”. După naționalizarea din 1948, trece prin mai multe forme de organizare și denumiri, iar în anul 1966 devine „Cinema Studio”. Sub administrarea RADEF România Film cinematograful proiectează filme comerciale și de artă, însă în lipsa investițiilor ajunge într-o stare avansată de degradare și se închide definitiv în 2011.
„Cinema Studio este al treilea cinematograf pe care îl redăm timișorenilor. Mă bucur că nu mai contestă nimeni povestea de succes a cinematografelor din Timișoara. Practic, în doar 2 ani jumătate am reușit să ajungem la o infrastructură de cinematografe nemaivăzută în țară. De la niciun cinematograf de artă am ajuns astăzi la trei și pentru toți cei care s-au întrebat dacă există cerere, cifrele vorbesc de la sine. De la deschidere și la Victoria și la Timiș împreună am avut peste 140.000 de spectatori”, spune primarul Dominic Fritz.
În 2018, Municipiului Timișoara preia Cinema Studio cu scopul de a-l renova și redeschide pentru public. La inițiativa comunității locale de cinefili, acesta este ales să devină cinematograf de artă și hub audiovizual. Proiectul de reabilitare și refuncționalizare a fost imaginat în colaborare cu Institutul Francez din România, asociațiile locale Peliculă Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort), cu sprijinul Groupama Asigurări, care a finanțat proiectul arhitectural. Lucrările de renovare au fost realizate și finanțate de Primăria Municipiului Timișoara, iar cinematograful va fi administrat și programat de aceeași echipă din cadrul Centrului de Proiecte care coordonează cinematografele Victoria și Timiș.
„Ideea pentru Cinema Studio s-a născut în cadrul unui parteneriat foarte valoros. Acum câțiva ani mai mulți actori activi în ecosistemul de film, de cinematografe din Timișoara s-au pus la aceeași masă și au gândit acest proiect spectaculos. Vorbim despre un hub creativ. Mi se pare atât de important să investim în creativitate pentru că trăim într-o epocă în care știm că lupta cu transformările extrem de rapide o putem câștiga în favoarea Timișoarei și în favoarea României doar dacă investim în creativitate, în capacitatea oamenilor de a gândi de a colabora. Și exact asta vrem să facem aici să susținem industriile creative, un ecosistem local de film”, a completat primarul Dominic Fritz.
În urma amplei renovări, fațada art-deco originală a Cinema Studio a fost păstrată și restaurată, dar interiorul cinematografului a fost complet regândit, reconstruit și echipat cu cele mai moderne echipamente tehnice. Valoarea totală a investiției de reabilitare și dotare este de 24.832.818 lei (TVA inclus), din care 19.382.500 lei (TVA inclus) au fost alocați de Ministerul Culturii, în cadrul programului de investiții pentru Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii. Execuția a durat peste 3 ani și jumătate și a fost realizată de Audiotech Multimedia Group SRL, după un proiect întocmit de Atelier 21.
Clădirea renovată a Cinema Studio cuprinde:
- o sală principală pentru proiecții de film, cu o capacitate de 184 locuri pe scaune, cu ecran fix de cinema 2D, proiector digital Barco 2K, sistem de sunet pentru cinema 7.1
- o sală secundară pentru proiecții de film, ateliere și alte evenimente, cu o capacitate de 66 de locuri, cu gradene retractabile, ecran și videoproiector
- un hub audiovizual compus dintr-un spațiu de coworking la etajul 2, dotat cu aparatură de ultimă generație, inclusiv un studio de post-producție și un studio radio, destinat dezvoltării sectorului audiovizual independent
- o terasă circulabilă pe acoperiș, unde va funcționa pe timpul verii o cafenea și vor avea loc proiecții de film în aer liber și alte evenimente culturale
- o zonă de recepție și de cafenea, cu fronton stradal, inclusiv mezanin cu acces la balcon
Accesul persoanelor care folosesc scaunul cu rotile este posibil, clădirea fiind dotată cu lifturi și cu platformă elevatoare, cât și cu locuri special rezervate în sălile de cinema și toaletă adaptată.
Din 6 decembrie 2024, spectatorii vor putea redescoperi în sfârșit noul Cinema Studio, care va fi inaugurat cu avanpremiera celui mai recent film semnat de renumitul regizor timișorean Andrei Ujică – TWST: THINGS WE SAID TODAY – urmat de o discuție cu acesta.
Programul special al weekendului de inaugurare 6-8 decembrie 2024 cuprinde și alte filme europene și românești, atent selecționate de echipa cinematografului și de câțiva dintre partenerii Cinema Studio, majoritatea fiind proiectate pentru prima dată în orașul nostru. Toate detaliile despre program se găsesc pe noul site cinemastudio-tm.ro. Biletele vor fi disponibile în curând.
Spectatorii pot afla noutăți despre Cinema Studio și pe Facebook și Instagram, cât și abonându-se la newsletterul săptămânal al Cinefililor de Cimișoara, care cuprinde programul cinematografelor Victoria, Timiș și Studio.
Serviciul Comunicare