Program
- 10:00 Catedrala Mitropolitană - Slujba de pomenire a eroilor martiri (Liturghie arhierească)
- 10:30 Monumentul Crucificării - Depunere de coroane
- 12:00 Biserica Martirilor - Slujbă de pomenire a eroilor martiri
- 14:00 Cimitirul Eroilor - Slujbă de pomenire a eroilor martiri, depunere de coroane și parastas
- 19:00 Catedrala Mitropolitană - Moment de reculegere pe treptele Catedralei / Depunere de candele pe treptele Catedralei în memoria eroilor-martir ai Revoluției Române din Decembrie 89
Organizator: Asociația 17 Decembrie, a răniților și familiilor îndoliate din Revoluția 1989
Luna aceasta comemorăm împreună 35 de ani de libertate și ținem flacăra amintirii vie.
Piața Victoriei a fost unul dintre epicentrele evenimentelor din Timișoara, în decembrie 1989. În zilele de 17 și 18 decembrie, cincisprezece persoane au fost ucise și treizeci și nouă au fost rănite pe treptele Catedralei ortodoxe și pe străzile din apropiere. Alte nouă persoane au fost ucise și treisprezece au fost rănite în zona Operei.
Piața Libertății a fost printre primele locuri din Timișoara în care armata, miliția și securitatea au deschis focul asupra mulțimii. În data de 17 decembrie 1989, au fost ucise trei persoane și peste douăzeci au fost rănite.
În Piața Sfântul Gheorghe (fosta Piață Vasile Roaită), în aceeași zi, confruntările violente între forțele de ordine și demonstranți s-au acutizat. Cei ieșiți în stradă, neînarmați, au înfruntat militarii fără frică și cu speranța solidarizării celorlalți timișoreni.
În apropierea zonei Băile Neptun, în data de 17 decembrie 1989, o femeie a fost călcată de un blindat, devenind prima victimă a Revoluției. Spre seară, forțele de ordine au deschis focul asupra oamenilor care manifestau pașnic în zona podului Decebal – Băile Neptun. Patru persoane au fost împușcate mortal și peste douăzeci au fost rănite.