Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, va extinde serviciile sociale printr-un centru medico-social de îngrijiri paliative și suport pentru persoane vulnerabile, în special a celor afectate de boli cronice care necesită supraveghere socio-medicală continuă, proiect care va fi finanțat în cadrul Programului INTERREG IPA România – Serbia.
”Prin acest proiect rezolvăm o parte din nevoia uriașă pe care Timișoara o are în domeniul serviciilor de îngrijiri paliative. Proiectul aduce două noutăți: pe de-o parte este prima oară când reușim să introducem acest serviciu în lista de servicii furnizate de asistenții noștri sociali. Și pe de altă parte, începem un nou tip de colaborare între asistenții sociali și personalul medical de la Spitalul Municipal. Ne dorim astfel să îi ajutăm și pe cei în suferință, dar și pe familiile lor, în momentele dificile pe care le traversează”, spune primarul Dominic Fritz.
Proiectul este implementat de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara împreună cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și în parteneriat cu Instituția rezidențială pentru sănătate mintală „Sveti Vasilije Ostroski Cudotvorac” din Serbia.
“Centrul va fi o resursă valoroasă pentru persoanele aflate în risc de excluziune socială, pacienții post-operatori, dar și pentru persoanele cu afecțiuni terminale care au nevoie de îngrijiri paliative specializate. Noul centru va răspunde unei nevoi urgente prin furnizarea unui serviciu integrat care lipsește și reprezintă un pas important către o societate care are grijă de cei mai vulnerabili membri ai săi”, spune Emese Eszteró, directorul general DAS MT.
Centrul rezidențial de asistență medico-socială și îngrijiri paliative specializate în ambulatoriu va funcționa în clădirea situată pe strada Flacăra nr. 63, aflată în proprietatea Municipiului Timișoara și atribuită spre folosință Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Este o clădire pe parter cu suprafața utilă de 175,49 mp și teren în suprafață de 743,00 mp.
În urma investiției de reabilitare și extindere a clădirii, parteneriatul între Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara va asigura două categorii de servicii medicale și sociale:
- un centru rezidențial socio-medical, gestionat de DAS MT, care va furniza servicii pentru persoanele cu boli cronice care necesită supraveghere socio-medicală permanentă, aflate în risc de excluziune socială și care au nevoie de îngrijiri de specialitate. Centrul rezidențial va avea o capacitate de 8 paturi/locuri;
- un ambulator de îngrijiri paliative gestionat de Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, destinat persoanelor adulte care vor beneficia de servicii medicale de tip paliativ.
Valoarea totală a proiectului este de 2.341.077 euro, din care contribuția Uniunii Europene este de 1.989.916 euro. Estimăm că implementarea proiectului va demara la începutul anului 2025 cu o durată de 24 de luni.
Serviciile medicale și sociale furnizate vor contribui la îmbunătățirea calității vieții pacienților și a familiilor acestora, asigurând condiții civilizate pentru recuperare și îngrijire. De asemenea, proiectul COPE - Practici transfrontaliere privind serviciile socio-medicale integrate va impulsiona relațiile de cooperare transfrontalieră, prin schimburi valoroase de experiență între specialiști din România și Serbia, care vor putea fi valorificate în implementarea și derularea proiectului.
Compartiment Relații Publice