Începând de luni, 05.05.2025, o parte a Serviciului de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, care își desfășoară activitatea pe Bulevardul 3 August 1919, se va reloca pe bulevardul C.D. Loga nr.1.
Astfel, programul cu publicul și serviciile casieriei vor fi suspendate în perioada 28.04 - 30.04.2025.
La sediul Primăriei Municipiului Timișoara se vor putea achita toate taxele ce se încasau la sediul de pe Bulevardul 3 August 1919:
- taxa de concesiune pentru locurile de veci din cimitirele proprietatea Municipiului Timișoara (cimitirul din Calea Șagului, Cimitirul Rusu Șirianu, Cimitirul din Calea Buziașului, Cimitirul str. Stuparilor și Cimitirul din Calea Lipovei)
- taxa pentru obținerea permisului de lucru pentru lucrările funerare din cimitire
- taxa pentru Convențiile de coșerit
Menționăm că toate taxele se vor putea achita la Camera 10, la parterul instituției.