HCL 45/2016

privind desemnarea unor reprezentanţi ai Consiliului Local al Municipiului Timişoara în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de creştere Timişoara”

Motivație

Având în vedere Referatul nr. SC2016 – 16426/06.07.2016 al Primarului Municipiului Timişoara, Domnul Nicolae Robu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa nr. 17/04.07.2016 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de creştere Timişoara”, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. CP2016-106/04.04.2016;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr. 2/24.06.2016 privind validarea alegerii consilierilor locali şi Hotărârea Consiliului Local nr. 3/24.06.2016 privind declararea constituirii Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr. 5/ 27.01.2009 privind aprobarea participării Municipiului Timişoara la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Polul de creştere Timişoara", cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile art. 37 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin.(2), lit. b) şi e), alin. (4), lit. e), alin. (7), lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală , republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;

Articole

Art. 1: Se ia act de încetarea mandatelor de reprezentare a Consiliului Local al Municipiului Timişoara în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de creştere Timişoara” ale următoarelor persoane:
1. Maria Saracan
2. Elena Wolf
3. Ramona Isabela Olteanu
4. Ruşeţ Vasile
5. Traian Stoia
6. Petrică Folică
7. Romaniţa-Adina-Delia Jumanca
8. Dorel Bogluţ
9. Andrei Romulus Petrişor
Art. 2: Se desemnează nouă consilieri locali, respectându-se configuraţia politică de la ultimele alegeri locale, care să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Timişoara în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de creştere Timişoara”, după cum urmează:
1. DIACONU DAN AUREL
2. MARIŞ DANIELA - MIRELA
3. GRIGOROIU GRIGORE
4. KRISTOF ROBERT
5. ŢUNDREA LUMINIŢA
6. IONESCU SORIN GABRIEL
7. IEREMIA ION - ARDEAL
8. DUGULESCU MARIUS - CRISTINEL
9. FARKAS IMRE
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Asociaţia de Dezvoltare Intecomunitară „Polul de creştere Timişoara”.
Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei de Urbanism;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Poliţiei Locale;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Biroului Audit;
- Asociaţiei de Dezvoltare Intecomunitară “Polul de Creştere Timişoara”;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?