Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI 2024-032556/21.10.2024, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2024-0033643/29.10.2024 al Serviciului Spații Verzi Recreative;
Având în vedere Avizul Directíei Economice din data de 29.10.2024 - Anexă la Raportul de Specialitate nr. TMI TMI2024-033643/29.10.2024;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 29.10.2024 - Anexă la Raportul de Specialitate nr. TMI 2024- 0033643/29.10.2024;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.208/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Luând în considerare avizul Regiei Naționale a Pădurilor nr. 554 din 09.09.2020 privind suprafața 5.805.957,00 mp;
Luând în considerare avizul Gărzii Forestiere Timișoara nr.10878 din 09.09.2020 privind suprafața 5.805.789,00 mp;
Văzând avizul CTAS nr 113 din 08.09.2022 al Comisiei Tehnice de Avizare pentru Silvicultură din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor privind suprafața de 519,8412 ha ( 5.198.412 mp);
Luând în considerare Hotărârea de Guvern nr. 790 din 24.09.2020 privind transmiterea cu titlu gratuit a suprafeţei de 5.198.412 mp, fond forestier din grupa I funcţională - vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie, subgrupa 1.4.a. - păduri special amenajate în scop recreativ (păduri-parc), din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), (2) si (3), art. 2 alin. (1) și art. 7 alin. (2) și (3) din Legea nr. 220/2018 privind transmiterea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională - vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului si din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale, ale art. 3 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice referitoare la criteriile și modalităţile privind transmiterea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională - vegetația forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale, aprobate prin Ordinul Ministerului Apelor și Pădurilor nr. 1084/2018, ale punctului 4 din Anexa nr. 1 din Legea nr. 46/2008 Codul Silvic, republicat, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministrului Mediului, Apelor si Pădurilor nr. 2229/2023 pentru aprobarea amenajamentului silvic al fondului forestier proprietate publică a statului, administrat de Regia Naționala a Pădurilor- Romsilva, prin ocolul Silvic Timișoara, Direcția Silvică Timiș;
Având în vedere art. 129 alin. (1) și (2) lit. c), ale art. 288 și art. 292 alin. (1-7) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Articole
Art. 1 Se aprobă înaintarea către Guvernul României a propunerii de emitere a unei hotărâri de guvern privind modificarea și completarea Hotărârea Guvernului nr. 790 din 24.09.2020 privind transmiterea cu titlu gratuit a suprafeţei de 5.198.412 mp, fond forestier din grupa I funcţională - vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie, subgrupa 1.4.a. - păduri special amenajate în scop recreativ (păduri-parc), din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al municipiului Timişoara, prin adăugarea suprafeței de 607.400 mp, reprezentată de linii parcelare (L), linii de vânătoare și terenuri pentru hrana vânatului (V), culoare pentru linii electrice de înaltă tensiune (R) sau terenuri neproductive (N), în scopul realizării amenajărilor necesare pentru constituirea unei păduri parc, suprafață identificată prin planul de amplasament și delimitarea imobilului – Anexa nr. 1 la prezenta Hotărâre, ale cărei date de identificare sunt prezentate în Anexa nr. 2 la prezenta Hotărâre.
ART. 2: Dispozițiile art. 2, art. 3 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 790/2020 se aplică în mod corespunzător și suprafeței de 607.400 mp ce face obiectul prezentei hotărâri.
ART.3: Se împuterniceşte Primarul Municipiului Timișoara ca, prin structura din cadrul aparatului de specialitate, să întreprindă demersurile pentru întocmirea și depunerea documentației necesare în vederea înaintării către Guvernul României a propunerii de emitere a unei hotărâri de guvern pentru transmiterea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională ⁃ vegetația forestieră cu functii speciale de protecţie, din domeniul public al statului si din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor ⁃ Romsilva, în domeniul public al Municipiului Timișoara, în scopul realizării amenajărilor necesare pentru realizarea unei păduri-parc.
ART.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului – Județ Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Structurilor funcționale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;
- Guvernului Romaniei
- Mass -media locale.
Hotărârea a fost aprobată cu 17 voturi pentru