HCL 24/2025

privind încheierea unui protocol de colaborare între Kinderzukunft - Fundația Rudolf Walther, Filiala din Timișoara și Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara pentru folosirea campusului școlar situat pe Strada Rudolf Walther nr. 1 din Timișoara de către unitățile de învățământ din Timișoara

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2024-041142/18.12.2024 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. ASEMT2024-5316/18.12.2024, al Serviciului Învățământ, Direcția Educație din cadrul Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Compartimentului Juridic din cadrul Administrației pentru Sãnãtate și Educație a Municipiului Timișoara - Anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT2024-5316/18.12.2024;

Având în vedere avizul Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara din data de 21.01.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT2024-5316/18.12.2024;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara din data 21.01.2025  - Anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT2024-5316/18.12.2024;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Procesele verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor  și Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local  nr. 1/11.01.2024 privind aprobarea organizării și funcționării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza Municipiului Timișoara, pentru anul școlar 2024-2025;

Având în vedere art. 2, 3, 6 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local  nr. 576/2023 și modificat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 33/2024;

Având în vedere prevederile art. 8 alin.1) si art. 146 alin. (2) din Legea nr.198/2023 a învățământului preuniversitar;

Având în vedere prevederile din Legea nr. 198/04.07.2023 privind învățământul preuniversitar - Capitolul III, Rețeaua școlară din învățământul preuniversitar, Secțiunea I, Organizarea rețelei școlare, art. 19 alin.(1) lit. a), b), c) alin (6), lit.a), alin (7), alin.(11), alin.(13) lit.a);

Având în vedere prevederile art. 129 alin. (2)  lit. c) si  lit. d), alin.(7) lit a)  din Ordonanța de Urgență a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi (3) din Ordonaţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă încheierea unui protocol de colaborare pe o durată de 10 ani între Kinderzukunft - Fundația Rudolf Walther, Filiala din Timișoara și Municipiul Timișoara prin Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara în scopul folosirii cu titlu gratuit a imobilelor clădiri și teren din incinta campusului școlar situat pe Strada Rudolf Walther nr. 1 din Timișoara, de către unitățile de învățământ din Timișoara, și a draftului de contract de comodat, conform Anexelor 1 și 2  care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Se aprobă ca Administrația pentru Sănătate și Educație a MunicipiuluI Timișoara să efectueze pe proprie cheltuială toate reparațiile curente sau lucrări de reparații ale spațiului pus la dispoziție prin protocolul de colaborare și contractul de comodat, fie prin acțiune directă, fie prin alocarea de fonduri necesare unității de învățământ care va ocupa imobilul.

Art. 3:  Se aprobă încheierea contractului de comodat pentru beneficiar Liceul Teoretic “William Shakespeare” pe o perioadă de 3 ani, pentru folosirea cu titlu gratuit cu plata utilităților, a imobilului clădire corp-școală în suprafață de 2891 mp teren aferent platformei de beton în suprafață de 3741 mp, alei comune de acces.

Art. 4: Sumele necesare asigurării funcționării și derulării activității unităților de învățământ în spațiul pus la dispoziție prin prezentul protocol de colaborare se asigură de la bugetul local.

Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, Kinderzukunft - Fundația Rudolf Walther, Filiala din Timișoara și Liceul Teoretic “William Shakespeare” din Timișoara.

Art. 6: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:

               - Instituției Prefectului - Județul Timiș;
               - Primarului Municipiului Timișoara;
               - Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;

               - Kinderzukunft - Fundatia Rudolf Walther;

               - Liceului Teoretic “William Shakespeare” din Timișoara

               - Inspectoratului Școlar Județean Timiș;

               - Mass-media locale.

Hotărârea a fost adoptată cu 24 de voturi pentru și 1 abținere.

 

Este utilă această pagină?