- Asigură condițiile optime de demarare a unei investiții publice, derulate sau care urmează a fi derulate prin fonduri externe nerambursabile.
- Asigură întocmirea documentelor premergătoare și necesare demarării procedurilor de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de proiectare în conformitate cu prevederile HG nr.907/2016, pe tipuri de obiective și pe etape.
Atribuții
Obiectul de activitate al serviciului sunt proiectele de investiții derulate sau care urmează a fi derulate prin fonduri externe nerambursabile:
a) Asigurarea condițiilor optime de demarare a unei investiții publice prin solicitarea certificatului de urbanism, a documentelor de proprietate, a situației juridice a terenurilor și clădirilor care fac parte din obiectivul de investiție publică prevăzut în lista de investiții a Municipiului Timișoara;
b) Întocmirea referatelor necesare cuprinderii și/sau rectificării în lista de investiții a Municipiului Timișoara a serviciilor de proiectare, conform HG nr.907/2016 pentru obiectele de investiție care urmează a fi demarate sau sunt în curs de demarare (denumiri corecte, sume aferente, etc);
c) Întocmirea documentelor premergătoare și necesare demarării procedurilor de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de proiectare (referat de necesitate, notă conceptuală, temă de proiectare, caiet de sarcini, criterii de calificare, factori de evaluare, ,angajament și propunere de cheltuială, model de contract) sau a consultanței privind asistență tehnică externă de specialitate (experți externi) cu scopul de a verifica documentațiile tehnico-economice înainte de a fi promovate în Comisia Tehnico-Economică (CTE) a Primăriei Municipiului Timișoara pentru obiectivele de investiție publică care urmează a fi implementate cu fonduri nerambursabile în limitele de competență ale personalului din cadrul serviciului, în conformitate cu prevederile HG nr.907/2016, pe tipuri de obiective și pe etape, astfel:
1.1) în cazul obiectivelor noi de investiții:
- în etapa I: nota conceptuală; tema de proiectare;
- în etapa a II-a: studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate sau documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz;
- în etapa a III-a: proiect pentru autorizarea/desființarea executării lucrărilor;
- în etapa a IV-a: proiectul tehnic de execuție.
1.2) în cazul intervențiilor la construcții existente:
- în etapa I : documentație de avizare a lucrărilor de intervenții;
- în etapa a II-a: proiect pentru autorizarea/desființarea executării lucrărilor;
- în etapa a III-a: proiect tehnic de execuție;
1.3) în cazul obiectivelor mixte de investiții:
- în etapa I : studiu de prefezabilitate, după caz;
- în etapa a II-a: studiu de fezabilitate, completat cu elementele specifice din documentația de avizare a lucrărilor de intervenții;
- în etapa a III-a: proiect pentru autorizarea/desființarea executării lucrărilor;
- în etapa a IV-a: proiect tehnic de execuție
d) Întocmirea, după caz, a documentelor premergătoare demarării procedurilor de achiziție publice pentru contractarea serviciilor de proiectare (referat de necesitate, notă conceptuală, temă de proiectare, caiet de sarcini, angajament și propunere de cheltuială, model de contract) pentru obiectivele de investiție publică, în funcție de prioritizarea acestora ca importanță a impactului asupra dezvoltării locale, care urmează a fi implementate cu fonduri nerambursabile sau cu finantare din bugetul local sau buget național, în limitele de competență ale personalului din cadrul serviciului, în conformitate cu prevederile HG nr.907/2016;
e) Colaborarea cu compartimentele de specialitate, pe perioada de elaborare a documentațiilor tehnico-economice, conform HG nr.907/2016, care au atribuții în realizarea execuției obiectivelor de investiție publică (drumuri/străzi/piețe publice, construcții civile, infrastructură verde) și asigurarea mentenanței acestora, împreună cu proiectanții, deținătorii de utilități (apă, canal, , energie electrică, gaz, telecomunicații, etc) și /sau alte structuri emitente de avize: mediu, monumente istorice, sănătate, ISU, etc;
f) Asigurarea condițiilor necesare continuării unei investiții publice prin solicitarea autorizațiilor de construire în colaborare cu proiectanții în vederea realizării obiectivului de investiție publică prevăzut în lista de investiții a Municipiului Timișoara;
g) Stabilirea nivelului calitativ care trebuie realizat prin proiectare prin stabilirea de criterii de calificare superioare;
h) Colaborarea permanentă cu proiectanții pentru clarificarea aspectelor cuprinse în documentațiile tehnico-economice întocmite și/sau revizuite de către aceștia;
i) Colaborarea cu compartimentele de specialitate și cu echipele de pregătire și/sau de implementare în etapa de elaborare și agreare a soluțiilor tehnice propuse de către proiectanți sau deținătorii de utilități pentru proiectele de investiții cu finanțare nerambursabilă;
j) Obținerea de avize și acorduri necesare pentru desfășurarea în condiții legale a proiectelor de investiții gestionate în cadrul serviciului, după caz, în colaborare cu proiectanții și alte instituții publice vizate;
k) Urmărirea derulării contractelor de achiziție publică, cu respectarea clauzelor contractuale, recepționarea serviciilor contractate; întocmirea documentelor de plată a serviciilor prestate (ordonanțare de plată);
l) Colaborarea cu echipele de pregătire și/sau de implementare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă privind întocmirea documentațiilor necesare pentru demararea procedurilor de achiziție publică cuprinse în proiectele municipalității aflate în faza de implementare, conform graficului de activități și specificului achiziției aprobate în cererea de finanțare;
m) Participarea prin persoanele desemnate din cadrul serviciului în cadrul echipelor de pregătire și/sau de implementare a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, desemnate/nominalizate prin Dispoziție a Primarului;
n) În cazul participării în cadrul echipelor de implementare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă, persoana desemnată din cadrul serviciului va semna o fișă detaliată de atribuții în conformitate cu specificul proiectului, legislația in vigoare și competențele profesionale care o recomandă pentru respectiva poziție, fișă care se va constitui ca anexă complementară a fișei postului ;
o) Elaborează propuneri pentru inițierea proiectelor de Hotărâre a Consiliului Local (aprobarea/ actualizarea documentațiilor tehnico-economice în baza HG nr.907/2016) și Dispoziții ale Primarului necesare desfășurării optime a activităților specifice;
p) Constarea și urmărirea rezolvării problemelor sesizate de terți în limita competențelor serviciului.
q) Întocmirea documentelor necesare pentru demararea procedurilor de achiziție publică în vederea contractării concursurilor de soluții, urmărirea derulării contractelor de achiziție publică rezultate din concursul de soluții și respectarea clauzelor contractuale conform normelor în vigoare, recepționarea serviciilor realizate conform contractelor încheiate și întocmirea documentelor de plată a serviciilor prestate;
r) Predarea documentațiilor tehnico-economice elaborate în baza HG nr.907/2016, actualizată cu modificările și completările ulterioare, către compartimentele de specialitate care au atribuții în implementarea și asigurarea mentenanței obiectivelor de investiție publică indiferent de sursa de finanțare publică a acestora.
Conducere
Roxana Canceal
Șef serviciu