Gestionare a deseurilor municipale din cadrul Municipiului Timișoara

SISTEMUL DE GESTIONARE A DEȘEURILOR MUNICIPALE DIN CADRUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

Municipiul Timișoara prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara  nr.200/22.04.2008 a primit acordul participării Consiliului Local al Municipiului Timișoara, ca membru în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID), alături de Consiliul Județean Timiș.

Județul Timiș este beneficiarul Proiectului Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Timiș, finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu (POS MEDIU). Prin acest Proiect, județul Timiș a fost împărțit, din punct de vedere al fluxurilor deșeurilor și al arondării la stațiile de transfer/centrele de colectare, stațiile de sortare/compostare din județ. În scopul realizării Proiectului, Județul Timiș și toate cele 99 unități administrativ- teritoriale din județul Timiș, s-au asociat și au constituit împreună Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID).

În Municipiul Timișoara, colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și similare reziduale și al deșeurilor reciclabile este asigurat prin operatorul economic S.C. RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A., denumit în continuare delegat, potrivit contractului nr.2303/08.12.2017 de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciilor de colectare-transport al deșeurilor municipale din cele 5 zone ale județului Timiș – Lotul 2 – Servicii de colectare și transport deșeuri din Zona 1 Timișoara, încheiat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID Timiș), având calitatea de delegatar.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.403/31.10.2017, s-a aprobat încheierea Contractului de Delegare prin concesiune a gestiunii activității de colectare și transport al deșeurilor municipale în Zona 1 Timișoara, Județul Timiș, din cadrul proiectului Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în Județul Timiș.

Conform contractului, Delegarea gestiunii prin concesiune a serviciilor de colectare-transport al deșeurilor municipale din cele 5 zone ale județului Timiș – Lotul 2 – Servicii de colectare și transport deșeuri Zona 1 Timișoara, din cadrul proiectului, Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în Județul Timiș (SIMD), deșeurile reciclabile de la populație sunt colectate separat și transportate, în vederea tratării, la stația de sortare, iar deșeurile menajere și similare reziduale de la populație, respectiv colectate în amestec, sun transportate , în vederea tratării , la linia de sortare în vederea valorificării energetice.

De asemenea, prin operatorul S.C. RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A. se asigură și colectarea separată a deșeurilor de ambalaje de sticlă, în recipiente de tip clopot.

Potrivit art. 19 , lit. b din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare din județul Timiș, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.490/21.12.2021 colectarea în containere și recipiente a deșeurilor menajere și similare, se realizează, conform proiectului SIMD Timiș – deșeurile biodegradabile se gestionează potrivit prevederilor Legii nr.189/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile.

Conform33 alin.1 din OUG nr.92/2021 privind regimul deșeurilor autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora cu respectarea art. 16 alin. (1), (2) şi (4) trebuie ca până la 31 decembrie 2023 să organizeze colectarea separată şi reciclarea la sursă a biodeşeurilor sau colectarea separată a acestora fără a le amesteca cu alte tipuri de deşeuri.

Următoarele categorii de deşeuri vor fi colectate separat de pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale şi transportate la staţiile/instalaţiile de tratare stabilite de unitatea administrativ-teritorială în strategia locală cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare:

În perioada februarie 2007-decembrie 2009, în Municipiul Timișoara s-a implementat sistemul de colectare selectivă a deșeurilor, sistem care presupune colectarea separată a deșeurilor reciclabile de cele nereciclabile; colectarea deseurilor se face in zile diferite pentru rezidual si pentru selectiv, pubele negre  pentru rezidual si pubele galbene la blocuri pentru deșeuri reciclabile și saci galbeni pentru deșeuri reciclabile in zona de locuinte.(pubele/saci inscripționați și personalizați).

a) deşeuri reziduale;- potrivit art.14 lit.b din Contractul nr. 2303/08.12.2017 de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciilor de colectare-transport al deșeurilor municipale din cele 5 zone ale județului Timiș- Lotul 2 –servicii de colectare și transport deșeuri din zona 1 Timișoara, încheiat între ADID TIMIȘ și SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, delegatul SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA  transportă deșeurile colectate, conform următorului flux de deșeuri prevăzut prin SIMD, astfel:

– deșeurile menajere și similar reziduale, respective colectate în amestec (pubela neagră) din Municipiul Timișoara , sunt transportate, în vederea tratării, la linia de sortare Timișoara, operată de Colterm SA, în vederea valorificării energetice. Refuzul de sortare este transportat la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela (DDN Ghizela) care ajunge în TMB-uri (instalația de tratare mecano-biologică), rezultând material de acoperire.

b) deşeuri biodegradabile; – va fi implementat de către ADID Timiș

c) deşeuri reciclabile (hârtie şi carton, plastic şi metal, sticlă), inclusiv deşeuri de ambalaje;

– potrivit art. 14 lit. a din Contractul nr. 2303/08.12.2017 de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciilor de colectare-transport al deșeurilor municipale din cele 5 zone ale județului Timiș- Lotul 2 –servicii de colectare și transport deșeuri din zona 1 Timișoara, încheiat între ADID TIMIȘ și SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA , delegatul SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA  transportă deșeurile colectate la Stația de sortare deșeuri Timișoara, intrând pe linia de sortare manual, fiind valorificate către agenți economici autorizați:

- potrivit art. 15, alin. 1 din contractul menționat mai sus, deșeurile reciclabile sunt colectate separat de pe domeniul public, în pubela galbenă, în zona de blocuri, saci galbeni în zona de case.  Acestea conțin: hârtie - carton, metal, plastic, lemn . Deșeurile de ambalaje de sticlă se colectează în recipiente de tip clopot – 479 clopote de sticlă de pe raza municipiului Timișoara.

d) deşeuri periculoase din deşeurile menajere;- la Stația de sortare deșeuri Timișoara operatorul dacă constată la inspecția vizuală deșeu periculos în deșeu menajer, acesta are obligația de a le colecta separat și sunt transportate la Stația de transfer Timișoara (conform flux SIMD).

- potrivit art.30 din OUG nr.92/2021 privind regimul deșeurilor, deșeurile periculoase provenite din gospodăriiPână la 1 ianuarie 2025, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora trebuie să organizeze colectarea separată a fracţiei de deşeuri periculoase care provin din gospodării, să se asigure ca sunt tratate în conformitate cu art. 4 şi 21 şi că nu contaminează alte fluxuri de deşeuri municipale.În incinta Stației de transfer Timișoara, gestionată de operatorul Polaris Holding SRL, sunt amenajate spații prevăzute cu containere, pentru colectarea prin aport voluntar, a următoarelor fluxuri de deșeuri: DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice), deșeuri voluminoase și deșeuri periculoase din deșeuri menajere.

e) deşeuri voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi operatori economici - conform art. 14 lit. c din Contractul nr. 2303/08.12.2017 de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciilor de colectare-transport al deșeurilor municipale din cele 5 zone ale județului Timiș- Lotul 2 –servicii de colectare și transport deșeuri din zona 1 Timișoara,- încheiat între ADID TIMIȘ și SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, deșeurile voluminoase sunt colectate separat și transportate la stația de transfer Timișoara, gestionată de operatorul Polaris Holding SRL.

- potrivit HCLMT NR.405/25.07.2019 privind  aprobarea Planului de prevenire și mãsuri privind evitarea și reducerea cantităților de deșeuri abandonate pe domeniul public de pe raza Municipiului Timișoara)- fiecare cetățean are dreptul să depună gratuit, prin aport voluntar, următoarele tipuri de deșeuri: deșeuri vegetale, deșeuri voluminoase, deșeuri din construcții și demolări la următoarele puncte de colectare situate pe raza municipiului Timișoara: Al. Avram Imbroane, Nr. 70; Calea Torontalului, Nr. 94; Str. Torac, Nr. 2-4; Str. Mile Cărpenișan, Nr. 3.

Prin HCLMT nr. 344/28.09.2021 s-a aprobat încheierea unui Acord de colaborare între Municipiul Timișoara și Asociația CASUS, în vederea colectării DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare. Cetățenii care vor să se debaraseze de deșeurile electrice și electronice din casă sau de la birou, pot apela pentru preluare GRATUITĂ:

  • Zilnic, între orele 9.00-17.00 la numărul 0751.302.120 prin SMS (tarif normal) sau pe WhatsApp (cu menționarea numelui și adresei deponentului).
  • De luni până vineri, între orele 9.00-17.00 la TelVerde 0800.444.800 (gratuit).
  • Permanent prin formularul de comandă on-line de pe ecoarena.ro/timisoara/

Conform procedurii de funcționare a serviciului, după ce ați făcut o comandă la TelVerde 0800 444 800, veți fi contactat de operatorul autorizat de colectare. Împreună veți stabili ziua şi intervalul orar în care va avea loc ridicarea deşeurilor electrice și electronice . Termenul pentru a primi telefon din partea echipei locale este de 3 zile lucrătoare, din ziua următoare înregistrării unei comenzi în call-center. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare. TelVerde 0800 444 800 este un număr apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, disponibil zilnic între orele 9.00-17.00.

Pentru deșeurile textile colectate de la populație sunt amplasate containere pe domeniul public al Municipiului Timișoara, care sunt gestionate de Federația Caritas a Diecezei Timișoara – potrivit prevederilor HCLMT nr.314/09.07.2015 privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat între Municipiul Timișoara și Federația Caritas a Diecezei Timișoara.

DESPRE IMPLEMENTAREA INSTRUMENTULUI ECONOMIC PLĂTEȘTE PENTRU CÂT ARUNCI (SURSA SITE RETIM)

ADID Timiș împreună cu RETIM Ecologic Service SA doresc să informeze persoanele fizice (gospodării și asociații de locatari) despre implementarea în următoarea perioadă a unui nou sistem de colectare și de calcul al facturii pentru salubritate, în funcție de volum.

Până acum, calculul facturii de salubritate s-a realizat în funcție de numărul de persoane din gospodărie sau din asociația de proprietari, cu un tarif fix per persoană și fără să se țină cont de cantitatea totală de deșeuri colectată.

Acest sistem de calcul va fi schimbat ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, prin care se solicită implementarea unor instrumente economice care să ajute România să atingă țintele de reciclare și de reducere a cantităților de deșeuri depozitate în deponiile ecologice, ținte stabilite de legislația Uniunii Europene și agreate ca obiective ale României pentru anul 2020.

Primul instrument este taxa de depozitare. Orice tonă de deșeuri care ajunge să fie depozitată duce la plata către Fondul pentru Mediu a unei taxe de depozitare (actualmente redenumită contribuția pentru economia circulară) care este de 30 de lei per tonă în anul 2019 și care va crește la 80 de lei per tonă în anul 2020. Scopul acestei taxe este să crească costul depozitării. În conformitate cu legea acest cost se reflectă în toate tarifele de gestionare a deșeurilor inclusiv în tariful plătit de cetățeni, rolul ei fiind să dea un semnal că deșeurile costă și să inducă către cetățean comportamente precum evitarea generării de deșeuri, reutilizarea ambalajelor și creșterea gradului de reciclare a deșeurilor, având ca scop final reducerea cantităților depozitate. Această taxă este în vigoare din ianuarie 2019 și este deja reflectată în tariful plătit de utilizator.

„Plătește pentru cât arunci„ este un alt instrument economic care țintește tot înspre conștientizarea populației cu privire la faptul că deșeurile costă având de asemenea ca obiectiv inducerea acelorași comportamente precum reducerea deșeurilor generate, creșterea gradului de reciclare și reducerea cantităților depozitate.

Sistemul de colectare existent a pus la dispoziția utilizatorilor o capacitate excedentară nevoilor acestora, inducând un comportament contrar celui dorit. În acest moment, în medie, gospodăriile individuale (case) din județul Timiș depozitează în pubela destinată deșeurilor reziduale de cel puțin 7 ori mai multe deșeuri decât plătesc și colectează de 2-3 ori mai puțin deșeuri reciclabile decât au fost prognozate.

Capacitatea excedentară se datorează deopotrivă frecvenței de colectare ridicate și a volumului mare al recipientelor de colectare puse la dispoziție. Astfel, în zona de case, o colectare care presupune golirea pubelei negre, pentru deșeuri reziduale, de 240l, de două ori pe săptămână în mediul urban sau o colectare a pubelei de 120l o dată pe săptămână în mediul rural, este mult mai mare decât nevoia reală a cetățenilor. Mesajul implicit care se transmite este că în pubela neagră se poate depozita oricât și orice, întrucât există loc.

Astfel, în acest recipient destinat exclusiv deșeurilor reziduale ( = deșeuri biodegradabile de tipul resturilor alimentare din gospodărie și alte resturi nereciclabile) își găsesc în mod frecvent loc și deșeurile reciclabile care ar trebui sa fie colectate separat în pubela sau sacul galben, deșeuri din construcții, deșeuri vegetale și chiar deșeuri voluminoase care nu ar trebui depozitate în pubele.

Pentru a schimba acest comportament este nevoie de reducerea capacității de colectare a cetățenilor și tarifarea diferențiată a celor două tipuri de deșeuri (reziduale și reciclabile).

Acest lucru se va realiza prin reducerea frecvenței de colectare și prin punerea la dispoziția utilizatorilor a unei game variate de recipiente, introducând în sistemul de colectare și recipiente de dimensiuni mici cum ar fi pubela de 60l și cea de 80l. Astfel, în oraș, frecvența de colectare a deșeurilor reziduale va fi redusă de la 2 colectări la 1 colectare pe săptămână, gospodăriile putând să opteze pentru recipientele de 60l, 80l, 120l și 240l în funcție de cantitatea efectiv generată de fiecare gospodărie. De exemplu, pentru o gospodărie de 2 persoane ar trebui sa fie suficientă o pubelă de 60l, iar pentru o gospodărie de 4 persoane cel mult o pubelă de 120l colectată o dată pe săptămână.

Tarifele de colectare vor fi stabilite în lei per recipient/ lună fiind influențate de frecvența de colectare și de volumul recipientelor. De asemenea, vor fi introduse tarife diferențiate pentru deșeurile reziduale și deșeurile reciclabile (pubela sau sacul galben), tariful de colectare per mc fiind de 4 ori mai mic pentru deșeurile reciclabile decât cel pentru deșeurile reziduale.

Noul sistem de colectare și tarifare este unul simplu de înțeles și de administrat întrucât presupune ca cetățenii să opteze pentru recipientul de deșeuri reziduale care se potrivește cel mai bine cantității de deșeuri reziduale generate, plătind abonamentul aferent. Pentru a oferi flexibilitatea necesară, utilizatorilor pot suplimenta capacitatea de depozitare în caz de nevoie prin achiziționarea sacilor pre plătiți (costul colectării este plătit la momentul achiziționării sacului).

În ceea ce privește colectarea deșeurilor reciclabile va exista un abonament lunar care include colectarea în zona urbană a unui sac de 120l pe săptămână, iar în zona rurală a unui sac de 120l la două săptămâni. Pentru a preveni utilizarea în alte scopuri a sacilor galbeni și totodată pentru a reflecta instrumentul plătește pentru cât arunci, există posibilitatea ca utilizatorii să achiziționeze saci pre plătiți în aceeași manieră ca sacii pre plătiți pentru deșeuri reziduale.

Și în cazul asociațiilor de proprietari facturarea se va face in funcție de volumul de deșeuri colectate fiind necesar să solicite dotarea cu recipientele necesare pentru a evita depozitarea deșeurilor în afara recipientelor.

Pentru toate categoriile de utilizatori colectarea se va face doar din recipientele înregistrate în evidența operatorului de colectare. Nu vor fi colectate deșeurile depozitate lângă pubele sau în recipiente neînregistrate. Legea prevede sancțiuni aplicate deopotrivă de către operator și autoritățile publice pentru nerespectarea regulilor de colectare selectivă și pentru abandonarea deșeurilor.

Pentru a plăti mai puțin pentru factura de salubrizare, ADID Timiș împreună cu RETIM Ecologic Service SA le recomandă cetățenilor să evite risipa de alimente, să colecteze separat deșeurile reciclabile (care reprezintă 60-70% din totalul volumului deșeurilor generate) și să nu depoziteze alte tipuri de deșeuri decât cele reziduale în pubela neagră (este interzisă depozitarea unor deșeuri precum deșeuri voluminoase, deșeuri verzi sau deșeuri din construcții în pubela neagră). De asemenea, strivirea deșeurilor reciclabile, care reprezintă majoritatea ambalajelor din gospodărie, economisește spațiu în recipientul galben.

Este utilă această pagină?