- Verificarea documentațiilor depuse în vederea obținerii Avizului de Principiu Mediu Urban, evaluarea zonelor verzi care urmează să fie afectate, în baza prevederii hotărârilor Consiliului Local în vigoare și întocmirea notelor de plată.
- Verificarea documentațiilor depuse în vederea emiterii Avizului de Gestiune Deșeuri, în vederea obținerii autorizației de construire/demolare pentru lucrările noi de investiții publice de interes local și pentru lucrările de construcții, reabilitări și demolări a clădirilor civile, publice sau industriale.
- Îndeplinirea atribuțiilor autorității publice locale în relația cu Administrația Fondului de Mediu pentru programul RABLA LOCAL și alte proiecte gestionate in cadrul instituției in relatia cu fondul de mediu.
Anunțuri
PadovaFit! Home Solution!
Atribuții
- Verificarea documentaţiilor depuse în vederea obţinerii Avizului de Principiu Mediu Urban, evaluarea zonelor verzi care urmează să fie afectate, în baza prevederii hotărârilor Consiliului Local în vigoare şi întocmirea notelor de plată;
- Identificarea pe teren a ocupării temporare a domeniului public cu materiale de construcţie şi a organizărilor de şantier, măsurarea suprafeţelor ocupate şi calcularea taxei de ocupare temporară a domeniului public;
- Verificarea documentaţiilor depuse în vederea emiterii Avizului de Gestiune Deșeuri, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire/demolare pentru lucrările noi de investiţii publice de interes local şi pentru lucrările de construcţii, reabilitări şi demolări a clădirilor civile, publice sau industriale;
- Vizarea planurilor de gestionare a deșeurilor de la lucrările de construcții demolări /intervenții, refaceri și construcții edilitar-gospodărești;
- Avizarea documentaţiei depuse în vederea obţinerii permiselor de spargere;
- Verificarea șantierelor în baza prevederii hotărârilor Consiliului Local și a legislației în vigoare privind respectarea planurilor de gestionare a deșeurilor vizate, monitorizarea evidenței deșeurilor din construcții / demolări rezultate în urma lucrărilor autorizate, urmărirea depunerii de către beneficiarii autorizaților de construție / demolare a raportului final și verificarea acestuia în baza documentației emise și vizate;
- Verificarea modului în care se execută transportul pe drumurile publice cu mijloace auto a excavațiilor de pământ, deșeuri din construcții, demolări precum și starea de curățenie a utilajelor la ieșirea din șantiere;
- Controlarea modului de asigurare a unui mediu de viata sanatos și sanctioneaza faptele ce prezinta riscuri pentru mediul și sanatatea cetatenilor;
- Îndeplinirea atribuţiilor autorităţii publice locale în relaţia cu Administraţia Fondului de Mediu pentru programul RABLA LOCAL şi alte proiecte gestionate în cadrul biroului;
- Vizarea planurilor de gestionare a deșeurilor periculoase generate din activități medicale desfășurate în anul precedent pe teritoriul municipiului Timișoara;
- Verificarea ativităților medicale în baza prevederii hotărârilor Consiliului Local și a legislației în vigoare privind respectarea planurilor de gestionare a deșeurilor periculoase;
- Întocmirea documentaţiilor pentru realizarea studiilor şi execuţia lucrărilor de reconstrucţie ecologică a unor situri degradate;
- Afișarea anunțurilor publice conform prevederilor Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
- Verificarea şi soluţionarea solicitărilor, sesizărilor şi reclamaţiilor primite de la cetăţeni, persoane fizice, juridice, asociaţii, instituţii, etc. privind problemele de mediu;
- Constatarea şi sancţionarea contravenţională, în baza legislaţiei în vigoare, a situaţiilor de încălcare a legislaţiei în domeniul protecţiei mediului;
- Întocmirea documentaţiei necesare pentru demararea procedurilor de achiziţie publică în domeniul specific activităţii serviciului (achiziţii, licitaţii, concesionări) privind gestionarea problemelor de mediu în municipiul Timişoara şi urmăreşte derularea, conform prevederilor legale, a contractelor rezultate în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie; şi eliberează certificatele constatoare pentru contractele încheiate;
- Promovarea şi susţinerea programei privind educaţia cetăţenilor împreună cu diverse organizaţii, asociaţii, instituţii;
- Colaborarea cu reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor abilitate pe probleme de mediu;
- Desfășurarea anuală, în special în perioada de vegetație a buruienii ambrozia, campanii de informare și conștientizare în media, online și în formă scrisă;
- Colaborarea cu Direcția Generală Poliția Locală Timișoara pentru respectarea atribuțiilor autorității publice locale prevăzute de Legea 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia;
- Colaborarea cu Biroul Administrare Spații Verzi/Recreative pentru îndepărtarea și eradicarea speciilor de plante invazive de pe domeniul public al Municipiului Timișoara;
- Comunicarea periodică Serviciului Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape a materialului dendro floricol ce urmează a fi afectat, ca urmare a emiterii Avizului Principiu Mediu Urban, acolo unde este cazul, în vederea înregistrării acestora în Registrul Spaților Verzi;
- Colaborarea cu Biroul Administrare Spații Verzi/Recreative pentru verificarea acolo unde este cazul, a amaterialului dendro floricol ce urmează a fi afectat, ca urmare a emiterii Avizului Principiu Mediu Urban, dacă asupra acestuia sunt solicitării de defrișare din partea beneficiarului Avizului Principiu Mediu Urban;
- Urmărirea contractul de delegare de gestiune a serviciilor la S.C. Piețe S.A, colaborează cu Biroul Guvernață Corporativă și Monitorizare Societăți, Instituții și Servicii Publice în acest sens.