Proiect HCL din 2024-12-11

schimbul imobiliar între Municipiul Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara privind terenurile înscrise în CF 454518 și CF 454507 Timișoara, respectiv CF 454492 Timișoara

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2024-039957/11.12.2024 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr.TMI2024-039647/10.12.2024 al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale U.A.T. din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara ;
Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 10.12.2024 - Anexă la Raportul de specialitate nr.TMI2024-039647/10.12.2024;
Având în vedere  Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, anexă la Ordinul nr.600/2023 al A.N.C.P.I;

Luând în considerare prevederile Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, actualizată;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local  nr. 21/26.01.2021, modificată prin Hotărârea Consiliului Local  nr. 44/08.02.2022  privind constituirea Comisiei de Negociere cu Terții a Municipiului Timișoara și Regulamentul  de organizare și funcționare a Comisiei de Negociere cu Terții a Municipiului Timișoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.505/25.10.2022 privind împuternicirea Comisiei de Negociere cu Terții a Consiliului Local al Municipiului Timișoara în vederea efectuãrii unui schimb de terenuri între Universitatea Politehnica Timişoara şi Municipiul Timişoara, situate în spl. Spiru Haret şi bv.Vasile Pârvan.

Luând în considerare extrasul din Procesul verbal nr.13/13.12.2023 al Comisiei de Negociere cu Terții a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

În conformitate cu prevederile Legii nr.123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, art. 12, alin.(1) și alin.(2);

Având în vedere dispozițiile Legii nr.287/2009 privind Codul civil, art.1763 și art.1764;

 Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 privind  aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
 Având în vedere avizele Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților , Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
 În conformitate cu prevederile art. 129  alin. (1), alin. (2) lit. c) și art.286 alin.(4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  În temeiul prevederilor art. 139  alin. (1) și  art.196 alin.1 lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1:  Se aprobă schimbul de terenuri situate în Bv. V. Pârvan, înscrise în CF 454518 Timișoara cu suprafața de 704 mp și CF 454507 Timișoara cu suprafața de 1632 mp, proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara, însumând o suprafață de 2336 mp propusă pentru schimb, respectiv terenul situat în Spl. Spiru Haret (str. Dobrogeanu Gherea nr.1), înscris  în CF 454492 Timișoara, cu suprafața de 2336 mp, proprietatea Universității Politehnica Timișoara, precum și încheierea unui contract de schimb conform Anexei 1 la prezenta hotărâre.

Art. 2:  Se aprobă instituirea unui drept de servitute de trecere, cu titlu gratuit, pe parcela înscrisă în CF 454491 Timișoara, proprietatea Universității Politehnica, pentru parcela înscrisă în CF 454492 Timișoara care va deveni în urma schimbului negociat proprietate a Municipiului Timișoara.

Art. 3: Taxele notariale și cele de publicitate imobiliară vor fi suportate de către Universitatea Politehnica Timișoara.

Art. 4: Se mandatează domnul Dominic Fritz - Primarul Municipiului Timișoara să semneze contractul de schimb imobiliar.

Art. 5:  Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Directia Generala Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara și Universitatea Politehnica Timișoara.

Art. 6:  Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
            - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
            - Primarului Municipiului Timişoara;
            - Direcțiilor, Serviciilor,  Compartimentelor - din cadru aparatului de specialitate al Primarului;

             -Universității Politehnica Timișoara ;

            - Mass-mediei locale.

Este utilă această pagină?