Proiect HCL din 2024-09-18

privind mandatarea reprezentanților Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Asociaților la Agenția de Achiziții Publice Timișoara S.R.L. pentru declanșarea procedurii de selecție în vederea ocupării unui post vacant în cadrul Consiliului de Administrație

Motivație

.Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. TMI2024-026293/02.09.2024, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2024-027160/09.09.2024 al Direcției Economice- Compartimentul Guvernanță Corporativă, Monitorizare Societăți, Instituții și Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 09.09.2024 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2024- 027160/09.09.2024;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 5/11.01.2022 privind înființarea unei unități de achiziții publice centralizate în municipiul Timișoara sub forma unei societăți comerciale cu răspundere limitată, cu denumirea Agentia de Achiziții Publice Timișoara S.R.L., cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 41/08.02.2022 privind numirea reprezentanților Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Asociaților la Agenția de Achiziții Publice Timișoara S.R.L.;

Având în vedere Scrisoarea de așteptări aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 132/2022 privind declanșarea procedurii de selecție a membrilor din cadrul Consiliului de Administrație al Agenției de Achiziții Publice Timișoara S.R.L.;

Având în vedere prevederile art. 3, art. 4 alin. (3), art. 12 lit. a) din Anexa nr. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;

Având în vedere art. 3, pct. 2, lit. b) și lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice aprobată prin Legea nr. 111/2016;

Având în vedere art. 191-195 din Legea 31/1990 privind societățile, republicată;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2), lit. a) și alin. (3), lit. d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139, alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1:  Se mandatează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Asociaților la Agenția de Achiziții Publice Timișoara S.R.L. pentru declanșarea procedurii de selecție în vederea ocupării unui post vacant în cadrul Consiliului de Administrație la Agenția de Achiziții Publice Timișoara S.R.L.

Art. 2: Întreaga procedură de selecție se realizează de către Comisia de selecție constituită în acest sens, prin hotărâre de consiliu local, care propune candidați în vederea numirii pentru poziția de membri în consiliul de administrație și întocmește toate documentele necesare în procesul de selecție în conformitate cu prevederile legale.

Art. 3: Se convoacă Adunarea Generală a Asociaților a Agenției de Achiziții Publice Timișoara S.R.L. în data de …………… la sediul societății și se mandatează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Asociaților pentru declanșarea procedurii de selecție în conformitate cu prevederile art. 4, alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 722/2016 și ale prezentei hotărâri.

Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Economică -Compartimentul Guvernanță Corporativă, Monitorizare Societăți și Instituții Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, Comisia de selecție și reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Asociaților.

Art. 5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:

- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;

- Primarului Municipiului Timişoara;

- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;

- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului

de specialitate al Primarului;

- Domnului Meșter Andrei;

- Domnului Moșiu Simion;

- Mass - media locale.

Este utilă această pagină?