Proiect HCL din 2024-12-03

privind mandatarea reprezentanților Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor la PIEȚE S.A. pentru desemnarea unui membru în Consiliul de Administrație al societății PIEȚE S.A

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2024-038117/29.11.2024, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2024-038146/29.11.2024 al Direcției Economice - Compartimentul Guvernanță Corporativă, Monitorizare Management Societăți, Instituții și Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 02.12.2024 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2024-038146/29.112024;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru dezvoltare urbanistică , amenajarea teritoriului și patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Raportul final al Comisiei de selecție pentru ocuparea postului vacant din cadrul Consiliului de Administrație la PIEȚE S.A.Timișoara nr. TMI2024 -037747/27.11.2024;

Având în vedere prevederile art. IX din Legea nr. 187/28 iunie 2023 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice:

Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;

Având în vedere prevederile art. 3 pct. 2, lit. b) și art. 29, alin. (3) și alin. (9) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice aprobată prin Legea nr. 111/2016;

Având în vedere prevederile art. 121, 125, 137 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2)  lit. a), alin. (3) lit. d) și art. 131 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1)  lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: (1) Se mandatează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor la PIEȚE S.A. pentru desemnarea unui membru în Consiliul de Administrație al societății conform Raportului final al Comisiei de selecție nr. TMI2024-037747/27.11.2024, care constituie Anexa nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Se convoacă Adunarea Generală a Acționarilor la PIEȚE S.A., la sediul societății din Str. Balea Ovidiu, Lt., 2, Timisoara, în data de ..........., la ora .............

Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor la PIEȚE S.A. și PIEȚE S.A.

Art. 3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:

- Instituției Prefectului- Județul Timiș;

- Primarului Municipiului Timișoara;

- Direcțiilor, Serviciilor,  Compartimentelor din cadrulaparatului de specialitate al Primarului;

- Societății PIEȚE S.A;

- Reprezentanților Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor PIEȚE S.A.; 

- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?