Proiect HCL din 2024-10-11

privind completarea Anexei V la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 932 din 19.01.2010, încheiat cu operatorul regional AQUATIM S.A, cu lucrări executate aferente investiției ”Extindere rețele apa canal zona Plopi Sud str. II-V”

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. TMI2024-030588/07.10.2024 al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2024-030925/09.10.2024 al  Direcției Generale Investiții și Mentenanță, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;
Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 09.10.2024- Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2024- 030925/09.10.2024;

Având în vedere avizul Direcției Economice din data de 09.10.2024-Anexa la Raportul de specialitate nr. TMI2024-030925/09.10.2024;

Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi ale Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 277/2009 privind aprobarea delegării serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare în Municipiul Timișoara, prin atribuire directă operatorului regional  AQUATIM SA Timișoara;

Având în vedere prevederile art. 7 și 8 din Contractul de delegare nr. 932 din 19.01.2010 încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară apă-canal Timiș și  AQUATIM SA;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d), coroborat cu art. 129 alin.(7) lit. n), respectiv art. 139 alin. (1) și alin. (3)  lit. g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

In temeiul art. 196, alin. (1) lit. a din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare;

Articole

Art.1: Se aprobă transmiterea spre administrare și folosință către  AQUATIM S.A. a bunurilor  înregistrate în evidența mijloacelor fixe ale Primăriei Municipiului Timișoara, cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Se aprobă completarea Anexei V la Contractul de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, nr. 932/19.01.2010 încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiș și AQUATIM S.A. care a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 277/2009, cu bunurile cuprinse în Anexă la prezenta.
Art. 3. Punerea la dispoziția operatorului a bunurilor din Anexă se face prin încheierea unui Proces verbal de predare-primire la Contractul de delegare nr. 932 din 19.01.2010.
Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Generală Investiții și Mentenanță, Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate UAT, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara, respectiv AQUATIM SA.
Art. 5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
                 - Instituției Prefectului - Județul Timiș;
                 - Primarului Municipiului Timișoara;
                 - Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;
                 - Aquatim S.A.;
                 - Mass-media locale;

 

Este utilă această pagină?