Proiect HCL din 2024-10-29

privind acordarea de stimulente financiare necesare pentru recompensarea elevilor și profesorilor coordonatori cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare obținute la olimpiade și concursuri școlare naționale și internaționale, examenul de evaluare națională și examenul de bacalaureat în anul școlar 2023/2024 și pentru participarea la tabere școlare de excelență academică la nivel național și international

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2024 - 031552/14.10.2024, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. ASEMT 2024 - 4006/16.10.2024 al Compartimentului Strategii și Programe Educaționale din cadrul Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic al Municipiului Timișoara din data de și al Compartimentului Juridic al Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara din data de 17.10.2024, anexe la Raportul de specialitate nr. ASEMT 2024 - 4006/16.10.2024;

Având în vedere Avizul economic  Serviciului financiar contabilitate și management operational al Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, din data de 17.10.2024, anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT 2024 - 4006/16.10.2024.;

Luând în considerare Situația elevilor olimpici și a profesorilor coordonatori avizată de ISJ înregistrată nr. ASEMT2024-3811 din 7.10.2024

Ținând cont de Adresa Liceului Teoretic „Nikolas Lenau” din Timișoara înregistrată cu nr. ASEMT2024-3810 din 7.10.2024

În temeiul art. 106 alin. (1) lit. k), art. 127 lit. l), art. 144 alin. (4), alin. (5) din Legea nr. 198/04.07.2023 privind învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;

Conform art. 7, lit. v) şi art. 13 din ORDIN nr. 5.707 din 1 august 2024 privind aprobarea Statutului elevului;

În conformitate cu Ordinul nr. 5.726 din 6 august 2024privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar;

În conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, modificată și completată;

În baza art. 129 alin. (2), lit. d), e), alin.  (7), lit. a), e), f) și alin. (9) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Conform art. 37 alin. (2), (13) și (15) și art. 39, alin. (5), lit. h) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 33/19.02.2024;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedereHotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 284/25.06.2024 - privind aprobarea “Regulamentului de acordare a stimulentelor financiare necesare pentru recompensarea elevilor și profesorilor coordonatori cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare obținute la olimpiade și concursuri școlare naționale și internaționale, examenul de evaluare națională și examenul de bacalaureat și pentru participarea la olimpiade, concursuri sau tabere școlare de excelență academică la nivel național și internațional”, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și (3) lit. f) și art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

Articole

Art. 1. Se aprobă cuantumul tipurilor de stimulent financiar pentru recompensarea elevilor și profesorilor coordonatori care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile școlare naționale și internaționale aprobate de Ministerul Educației în anul școlar 2023-2024 și media 10 la evaluarea națională și bacalaureat în anul școlar 2023-2024 pe următoarele categorii, prevăzute în Regulamentul aprobat prin nr.  HCL 284/25.06.2024 cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

a. Distincții obținute de elevi la olimpiade și concursuri școlare naționale și internaționale, participare individuală

premiul I             1,000.00 lei

premiul II               700.00 lei

premiul III               500.00 lei

 

b. Distincții obținute de elevii din ciclul primar

premiul I elevi clasele I-IV          600.00 lei

premiul II elevi clasele I-IV         400.00 lei

premiul III elevi clasele I-IV       300.00 lei

 

c. Media 10 obținută la examenul național și bacalaureat 1,000.00 lei

           

d. Distincții obținute la nivel de echipă/grup

premiul I pentru fiecare elev din echipă/grup                400.00 lei

premiul II pentru fiecare elev din echipă/grup               300.00 lei

premiul III pentru fiecare elev din echipă/grup              200.00 lei

           

e. Distincții obținute de ansambluri corale/orchestre

premiul I pentru fiecare elev din echipă/grup                250.00 lei

premiul II pentru fiecare elev din echipă/grup               200.00 lei

premiul III pentru fiecare elev din echipă/grup               150.00 lei

 

f. Distincții profesori coordonatori în concordanță cu cea mai mare distincție obținută dintre toți elevii pregătiți

premiul I                      1,000.00 lei

premiul II                        700.00 lei

premiul III                        500.00 lei

 

Art. 2. Se aprobă acordarea stimulentului financiar în valoare de 1,000.00 lei pentru Enăștescu Ștefania, pentru participarea la tabere școlare de excelență academică la nivel național și internațional conform anexei 6 la prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă acordarea stimulentului financiar în valoare totală de 293,650.00 lei pentru 413 distincții acordate elevilor și 122 profesori coordonatori de la 20 de unități de învățământ preuniversitar din Muncipiul Timișoara, conform anexelor 1-6 la prezenta hotărâre.

Art. 4. Sumele pentru acordarea stimulentelor se vor asigura din Capitolul 65.02A.04.02 “Învăţământ Superior” titlul IX "Asistență Socială" art. 57.02.02 "Ajutor social în natură".

Art. 5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara – Serviciul Învățământ.

Art. 6. Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:

- Instituției Prefectului - Județul Timiș;

- Primarului Municipiului Timișoara;

- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;

- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor - din cadrul Administrației pentru Sănătate și Educație      a Municipiului Timișoara;

- Unităților de învățământ preuniversitar vizate;

- Mass-mediei locale.

Este utilă această pagină?