Obiectivul proiectului de regenerare urbană a Pieței Traian, a altor trei piețe din Fabric și a 12 străzi adiacente constă în transformarea zonei în al doilea centru istoric al Timișoarei, îmbogățit cu spații verzi, zone pietonale și locuri de întâlnire pentru comunitate.
”Transformăm întreaga zonă în al doilea centru al Timișoarei și punem în valoare atât patrimoniul arhitectural superb, cât și potențialul cultural, turistic, comercial al zonei. E un proiect fanion pentru Timișoara care pune omul în centrul amenajării spațiului”, primar Dominic Fritz.
Timișorenii se vor putea bucura de o calitate a vieții îmbunătățită prin acces la spații verzi extinse, de la 6.000 mp la 9.500 mp, și la facilități recreative. Noile amenajări vor oferi locuitorilor și vizitatorilor o zonă bogată, cu diverse activități culturale și de recreere într-un spațiu public reînnoit. Aceste schimbări vor face din zona Traian un pol de atracție turistică și culturală, încurajând stilurile de viață active și susținând economia locală prin creșterea atractivității comerciale și turistice a cartierului.