"Prin ochii poporului"
În istoria oricărei țări există mai multe momente, care rămân în conștiimța neamului, iar noi, cei din tânăra generație, le aflăm din manualele de istorie, din filme documentare, din povești ale părinților, bunicilor sau cunoscuți ai lor. O generație care nu își cunoaște trecutul este asemenea unei case fără fundație ori a unei plante fără rădăcini. Istoria este rădăcina care îi fixează pe oameni în pământul propriei patrii.
Sloganele “Jos comunismul” “Vrem democrație!” ”Pâine, nu gloanțe!” Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”, ”Jos Ceaușescu!” ”Luptăm, murim, dar liberi vrem să fim!” ”Fără violență” punctează câteva din dezideratele românilor pe care le-au dobândit prin mobilizare, curaj și determinare.
Este impresionant devotamentul, ardoarea cu care și-au slujit țara și au adus pe harta României momente unice și, sperăm, ireversibile. Cunoscând greșelile trecutului săvârșite de oameni fără conștiință și empatie, cei de azi le putem împiedica repetarea și putem contribui la evoluția țării noastre.
Dacă ar fi să vorbim despre idealurile celor care au ieșit în stradă, riscându-și viața în multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat cu precizie toate acestea. Cert este, că încă din 22 decembrie 1989, Comunicatul către țară face referire la idealul de „a reinstaura societatea civilă în România, garantând triumful democraţiei, libertăţii şi demnităţii tuturor locuitorilor ţării”, iar Decretul-Lege nr. 2/1989, vorbea despre „aspirațiile celor mai largi mase de oameni ai țării la o viață liberă și demnă”, și la „asigurarea și apărarea drepturilor fundamentale ale omului și cetățeanului”.
Așa cum și-au dorit și ne-au învățat predecesorii noștri prin neprețuita lecție din decembrie 1989, și noi, tinerii de astăzi, considerăm că avem cu toții dreptul la demnitate și la o existență care să ne permită să ne uităm înspre trecut cu mândrie și înspre viitor cu speranță, dincolo de efemeritatea clipei prezente.
"Adevăruri incomode"
Eroul meu din Revoluție este Popa Ioan (Nelu), nașul de botez al mamei mele și un bun prieten al bunicului meu, și care, din păcate nu mai este printre noi, stingându-se din viață acum un an, în preajma sărbătorilor de iarnă.
Am ales să impărtășesc câteva frânturi din evenimentele lunii decembrie 1989, așa cum mi-au fost povestite de soția sa, și cum au fost descrise în cartea "Adevăruri incomode " publicată în anul 2021.
Nelu Popa, s-a născut în anul 1948, într-o familie săracă și de mic a fost ambițios. a învățat bine și a ajuns la Academia de Poliție, apoi, după absolvire, la Inspectoratul de Poliție Timiș.
A făcut cu dăruire și seriozitate munca de polițist, fiind dispus să ajute pe oricine avea nevoie, anul marii schimbări în România, găsindu-l în funcția de Comandant adjunct al Poliției,
Evenimentele s-au precipitat, au început demonstrațiile în oraș iar el și-a dat seama că era timpul schimbării și pentru România. Nu numai că nu s-a împotrivit, dar când revoluționarii au ajuns la sediul Inspectoratului, i-a condus în incintă, asigurându-i de sprijinul total al Poliției.
Au urmat însă momente grele. Victimă a unei înscenări, a fost reținut fără forme legale și apoi împușcat cu o armă de vânatoare, ulterior fiind declarat "Rănit în Revoluție".
Procesul intentat pentru aflarea adevărului a ajuns în câteva rânduri până la Înalta Curte de Casție și Justiție, fără a fi însă finalizat până în prezent și a se găsi vinovații. S-a stins din viață cu această nemulțumire în suflet dar toți cei dragi îi păstrează respectul și amintirea nepătată.
"Perspective și culori"
Adolescent fiind simt un puternic entuziasm când mă aflu în minunata Piață a Operei din orașul meu natal, Timișoara.
Cu toate că este o zi aparent mohorâtă căci ultimele raze roșiatice ale amurgului au îmbrățișat de mult zarea, sunt înconjurat de o mulțime de trecători care pășesc pașnici pe lângă porumbeii ai căror ochi mari și negri ca niște superbe mărgele se bucură de prezența lor, Descoperirea lumii care împânzește Piața Operei aduce sens și profunzime în viața noastră, iar copiii care aleargă nestingherit întregesc peisajul și dau culoare tonurilor de gri.
Căsuțele din lemn, amplasate într-o parte și alta a Pieței Operei sunt pregătite pentru Târgul de Crăciun și își așteaptă vizitatorii, români sau străini, care se vor bucura de frumusețea orașului și de Sărbătoarea magică a Crăciunului care se apropie cu pași repezi. Este un moment de relaxare, de conectare, de a simți bucuria vieții, a copilăriei cu farmecul ei inegalabil.
Din această perspectivă, ne dăm seama că fără jertfa revoluționariilor, aceste clipe nu ar fi fost posibile.
Abia când am vizitat zilele acestea memorialul Revolutiei din Timișoara și am ascultat povestea nașului mamei mele, am înțeles ca indiferent de perspectiva din care privim evenimentele din decembrie 1989, adică prin ochii poporului sau a celor care s-au aflat, voit sau nevoit de cealaltă parte a baricadei, jertfa lor a făcut posibilă libertatea noastra de astăzi și a răspuns strigătului pe care l-am surprins pe un perete al clădirii destinate Memorialului “Copiii noștrii vor fi liberi”
Poza pe care am surprins-o plimbându-mă prin Piața Operei și privind copilul care alerga liber după porumbei exprimă fără cuvinte faptul că lupta celor de atunci nu a fost în zadar, iar visul lor de a-și vedea copiii crescând în libertate a devenit realitate. Pentru aceasta, cred că fiecare dintre noi ar trebui să îi cinstim, să îî onorăm și să luptăm în continuare pentru aceste idealuri.