FOTO 1
"Povestea unui elicopter
Aveam 5 ani și nu știam ce e un elicopter. Atunci l-am văzut prima data. Stăteam la bunici. Mă jucam în curte, tata vorbea cu bunicul. Vorbeau în șoaptă. Am întrebat ce e și m-au dus repede în casă. Era așa frumos. Tata a plecat, bunicii m-au certat că mă uitam pe geam. Voiam să văd elicopterul.
A 2-a zi a mai avut loc o premiera. Aveam serbarea de Crăciun la grădiniță și așteptăm cu nerăbdare să îl văd pe Moșu. Locuiam pe 7 Noiembrie ( Ady Endre acum) și grădiniță era pe Odobescu. În piața Sinaia treceau "tancuri fără tun" (taburi). M-am oprit sa le admir dar mama m-a tras repede și am fugit. Pe strada era o baltă. Nu mai văzusem așa baltă. O pată încleiată roșie. O balta de sânge. Am uitat de taburi și de elicoptere. A venit Moșu la serbare și ne-a dat cadouri. Pistoale cu capse. Toată viata mea am contemplat ironia.
Eram în vacanta de Crăciun. Săptămâna a trecut groaznic. Din când în când venea tata, povestea cu bunicul și pleca iar. Eu nu aveam voie sa ma joc în curte, nu trebuia sa stau la geam. Mă ascundeam după pereți. Din clădirea alba, cu 2 etaje, din spatele curții, se auzeau câteodată pocnitori surde. "Se trage" ziceau bunicii.
Vinerea următoare era o zi frumoasă și însorită. Am fost în centru. Cu tata și bunicul. Era foarte multa lume. Erau fericiți. Multe clădiri din centru erau pline de găuri.Bunicu mi-a spus că sunt urme de gloanțe. Se striga "Libertate" și "Ole, Ole, Ole, Ole, Ceaușescu nu mai e" . Era 22 decembrie. A fost ultima dată când seara "s-a luat curentul".
Am 40 de ani. Tatăl meu avea atunci 34 ani. A fost în stradă în nopțile acelea. Și mama a fost. Veneau acasă, povesteau cu bunicii și plecau iar. Tata n-a crezut, inițial, că se trage în oameni. Credea că sunt gloanțe oarbe. Nu putea să creadă că români omoară români. Au murit bătrâni, tineri și copii.
Putea să fie ei. Copii de vârsta mea au crescut orfani. Putem fi eu.
Am 40 ani, sunt inginer, vorbesc bine engleza. Am o soție și un copil. Duc un trai decent, nu huzuresc dar nici nu mor de foame. Toate datorită faptului că am avut părinți care s-au ocupat de mine. Ce aș fi fost dacă eram eu cel orfan?
Nu am mai văzut niciodată de atunci coadă de sute de persoane la măcelărie. Pot cumpăra Pepsi de la orice magazin. Și portocale și banane. Untul nu se mai dă cu rația. Și nu mai trebuie să tac că mă aud vecinii.
Copii postdecembristi nici nu își pot imagina acel nivel de sărăcie și ce înseamnă lipsa libertății. Copii revoluției duc în suflet însă durerea și teroarea. Faptul ca tăticul și mămica nu au fost lângă ei. Au murit ca noi să fim liberi. Să le fie țărână ușoară.
În 22 decembrie, sâmbătă, Timișoara era primul oraș liber. Ceaușescu a fugit cu un elicopter. A fost prins și executat de Crăciun. Am văzut la telejurnal. Aveam 5 ani și știam ce este un elicopter.“
Tata, 5 ani la revoluție.
FOTO 2
În vizită la Memorialul Revolutiei cu tata. Tata spune că n-am cunoscut foamea, frigul, întunericul și tăcerea. Că el si cu mine suntem copii liberi datorită cărora moartea eroilor face sens. Și să ne rugăm în gând pentru cei ce nu mai sunt.
FOTO 3
"La 17 decembrie `89 această bicicletă a pornit pe străzile Timișoarei pe un drum al carui final nici nu-l cunoștea." Veniți cu noi! - PÂNĂ LA CAPĂT! "
Și astăzi îl puteți întâlni pe aceeași " bicicletă a Revolutiei" pe străzile orașului. Mai are o singură dorință. Când nu o va mai putea încăleca să fie donată Memorialului Revolutiei : Și ea a fost acolo.
Bunu meu, Doru Suba, revoluționar adevărat nu cu certificat - 34 ani la revoluție.
În fotografii apar:
- Maria Suba - 6 ani, elev
- Dorin Suba - 40 ani, inginer, unul dintre mulții copii care au fost pe stradă în 20 și 22 decembrie
- Doru Suba - 69 ani, inginer, revoluționar mulțumit că fiul și nepoata lui au cunoscut doar libertate