Operaționalizarea Registrului Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) s-a realizat prin aprobarea Memorandumului privind instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor.
Obiectivul RUTI este de a crea cadrul în care, pe de o parte, grupurile specializate din societatea civilă să se înregistreze atunci când urmăresc să convingă decidenții: să preia o inițiativă de politică publică sau să modifice o politică publică existentă iar, pe de altă parte, decidenții să confirme întâlnirile directe cu aceștia, asigurându-se transparența și minime reguli de etică în procesul de elaborare a politicilor la nivelul Guvernului.Transparența actului decizional presupune implicarea întregii societăți în acest proces.
Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) poate fi accesat AICI http://ruti.gov.ro/