Dezbatere publică din 19.05.2022

privind condițiile de desfășurare a activităților de comerț stradal – terase pe raza Municipiului Timișoara.

Primăria Municipiului Timișoara va organiza joi, 19.05.2022, ora 17:00, dezbaterea publică pe marginea Proiectului de hotărâre referitor la aprobarea Regulamentului privind condițiile de desfășurare a activităților de comerț stradal – terase pe raza Municipiului Timișoara. Dezbaterea se va desfășura în sala de consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara, bd. C.D. Loga nr. 1, et. 1 și prin platforma online ZOOM.


Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcției Secretariat General – Serviciul Administrație Locală sau în format electronic, la adresa: [email protected], până la data de 18.05.2022, ora 15.


Persoanele care doresc să participe online la dezbatere, vor anunța până cel târziu în data de 18.05.2022, ora 15, intenția de participare și, totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le punã în discuție, la adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru transmiterea invitației online în vederea participării la ședință prin intermediul platformei online.


Participanții la dezbatere care se înscriu la cuvânt își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotãrâre. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de 3 minute pentru fiecare participant.


Proiectul poate fi consultat aici: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=817E570B2FE87C63C225883100487772

Minuta dezbaterii

Este utilă această pagină?