- Gestionarea situațiilor de urgență.
- Coordonarea activității formațiunii de intervenție „SALVO”, participarea la intervenții, activități, antrenamente și la ședințele de pregătire teoretică și practică a membrilor formațiunii.
Atribuții
a) Identificarea și gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale și tehnologice de pe teritoriul Municipiului Timișoara;
b) Culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea și analizarea datelor și informațiilor referitoare la protecția civilă și prevenirea stingerii incendiilor;
c) Informarea și pregătirea preventivă a populației cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecție puse la dispoziție, obligațiile ce îi revin și modul de acțiune pe timpul situației de urgență;
d) Organizarea și asigurarea stării de operativitate și a capacității de intervenție optime în cazuri de urgență civilă;
e) Înștiințarea autorităților publice și alarmarea populației în situații de protecție civilă și prevenirea stingerii incendiilor;
f) Protecția populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale precum și a mediului împotriva efectelor dezastrelor și ale conflictelor armate;
g) Asigurarea condițiilor de supraviețuire a populației în situații de urgență;
h) Organizarea și executarea intervenției operative pentru reducerea pierderilor de vieți omenești, limitarea și înlăturarea efectelor calamităților naturale și a celorlalte situații de protecție civilă;
i) Participarea la activități de colaborare națională și internațională în domeniu;
j) Constituirea resurselor financiare și constituirea bazei tehnico-materiale specifice în domeniul situațiilor de urgență;
k) Desfășoară activități de informare și instruire privind cunoașterea și respectarea regulilor și măsurilor de prevenire, comportare și apărare împotriva dezastrelor și alte situații de urgență;
l) Verifică modul de aplicare a normelor, dispozițiilor, instrucțiunilor și măsurilor de prevenire, în funcție de tipurile de risc în sectorul de competență;
m) Soluționarea sesizărilor/cererilor/reclamațiilor scrise, telefonice, electronice ale cetățenilor, instituțiilor, compartimentelor instituției în domeniul situațiilor de urgență;
n) Coordonarea activității formațiunii de intervenție „SALVO”, participarea la intervenții, activități, antrenamente și la ședințele de pregătire teoretică și practică a membrilor formațiunii;
o) Actualizarea, păstrarea, aplicarea planurilor în domeniul situațiilor de urgență și elaborarea documentelor necesare comitetului local al municipiului Timișoara;
p) Executarea unor acțiuni pentru limitarea efectelor unor situații de urgență, protecția populației, a bunurilor materiale și a mediului, evacuare, reabilitare; are acces liber în orice incintă a persoanelor fizice sau juridice, cu sprijinul organelor abilitate;
q) Participarea la exerciții și aplicații de protecție civilă și organizarea acțiunilor de alarmare, evacuare, intervenție, limitare și înlăturare a urmărilor situațiilor de urgență desfășurate în cadrul instituției;
r) Întocmirea situațiilor, a documentelor referitoare la mobilizarea la locul de muncă conform solicitărilor structurii teritoriale pentru probleme speciale Timiș;
s) Efectuarea instructajului în domeniul situațiilor de urgență pentru salariații din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
t) Controlarea modului de respectare a normelor de prevenire și stingere a incendiilor și de dotare cu mijloace de stingere, propunerea de măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate în acest domeniu și actualizarea documentelor operative pe linia prevenirii și stingerii incendiilor;
u) Elaborarea planurilor anuale și de perspectivă pentru asigurarea resurselor umane, tehnice, materiale destinate gestionării situațiilor de urgență;
v) Coordonarea îndeplinirii obligațiilor autorității publice privind evaluarea vizuală rapidă pentru reducerea riscului seismic al clădirilor conform Ordinului nr. 3231/2022 pentru aprobarea reglementării tehnice "Metodologie de evaluare vizuală rapidă a clădirilor, Indicativ RTC 10 - 2022";
w) Îndeplinesc atribuțiile ce cad în sarcina autorității publice locale așa cum reies din Legea nr. 212 /2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor;
x) Asigurarea întreținerii și menținerea în stare de funcționare a echipamentelor de intervenție și a mijloacelor de radiocomunicații din dotarea compartimentului;
y) aplicarea și verificarea respectării prevederilor legislației din domeniul apărării împotriva incendiilor – conform prevederilor Legii nr. 307/2006, actualizată – la nivelul compartimentelor de muncă din instituție;
z) Asigurarea respectării normelor de tehnică a securității muncii si a celor P.S.I pentru clădirile în care își desfășoară activitatea Primăria.