Serviciul Financiar, Buget și Execuție Bugetară

  • Elaborarea/rectificarea bugetului general.
  • Realizarea deschiderilor de credite bugetare pentru unitatea administrativ – teritorială.
  • Execuția bugetului general şi raportarea execuției bugetare.

Structură

Atribuții

a) Elaborarea/rectificarea bugetului general:

- Analizează propunerile structurilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului si instituțiilor/serviciilor publice din subordinea Consiliului Local în vederea elaborării proiectului bugetului general al municipiului Timișoara;

- Elaborează în condiții de echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor legii bugetului de stat și legii finanțelor publice, pe baza propunerilor structurilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului si instituțiilor/serviciilor publice din subordinea Consiliului Local proiectul bugetului general al municipiului Timișoara, compus din bugetul local, bugetul împrumuturilor interne, bugetul fondurilor externe nerambursabile, bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, bugetul veniturilor și cheltuielilor evidențiate în afara bugetului local, întocmește proiectul de hotărâre, asigură reluarea procedurii de transparență decizională și supunerea spre aprobarea Consiliului Local al municipiului Timișoara;

- Fundamentează bugetul de venituri și cheltuieli prin elaborarea de analize, studii și prognoze;

- Întocmește analize privind cheltuielile curente și de capital având în vedere angajamentele bugetare multianuale din anii anteriori și de prioritățile anului pentru care se întocmește bugetul conform clasificației bugetare;

- Centralizează prognozele pe următorii trei ani de la structurile de specialitate în conformitate cu calendarul bugetar stabilit în baza legii finanțelor publice;

- Supune spre aprobare Consiliului Local bugetul general și după aprobarea acestuia, asigură repartizarea pe trimestre și comunicarea acestuia Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice Timiș, direcțiilor din cadrul aparatului de specialitate și fiecărui ordonator secundar/ terțiar de credit;

- Asigură respectarea procedurilor de publicitate a bugetelor unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale;

- Încărcarea pe platforma ForexeBug a bugetului local individual al Municipiului;

- Urmărirea fundamentării bugetului local, bugetului datoriei publice locale, întocmirea rectificărilor bugetului local, bugetului de venituri proprii și bugetului de credite externe;

- Evidența, întocmirea si publicarea registrului de evidență a datoriei publice locale;

b) Realizarea deschiderilor de credite bugetare pentru unitatea administrativ – teritorială:

- Analizează și centralizează propunerile privind cererile de deschidere de credite, repartizează creditele bugetare pe capitole și titluri de cheltuieli, pe ordonatori de credite, la termene, asigurând totodată urmărirea și încadrarea cheltuielilor în limita și structura aprobată prin fila de buget a fiecărei unități subordonate;

- deschiderea și repartizarea creditelor bugetare, în limita sumelor aprobate pe destinațiile specificate în buget pentru bugetul propriu și pentru bugetul celorlalte instituții sau servicii publice subordonate din bugetul local;

- efectuează, în situații de excepție, deschideri suplimentare de credite sau retrageri și repartizări de credite între ordonatorii terțiari ținând cont și de disponibilul la zi, aflat în conturile deschise la unitățile trezoreriei statului.

c) Execuția bugetului general:

- evidența analitică a angajamentelor bugetare și legale, obligațiilor de plată și a plăților pentru capitolele bugetare repartizate;

- evidența garanțiilor reținute pe fiecare contract încheiat și deblocarea garanțiilor respective și a instrumentelor de garantare conturile 8050 și 8049;

- operarea pe platforma ForexeBug a angajamentelor legale și a recepțiilor pentru capitolele de cheltuieli cuprinse în buget;

- administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuției bugetare, în condiții de eficiență;

- stabilirea opțiunilor și a priorităților în aprobarea și în efectuarea cheltuielilor publice locale;

- Respectarea procedurilor privind parcurgerea celor 4 faze ale execuției bugetare a cheltuielilor, respectiv angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, respectiv evidența contabilă sintetică și analitică a cheltuielilor bugetului local;

- Verificarea ordonanțărilor la plată, efectuarea plăților cheltuielilor;

- Întocmirea contului de execuție al PMT (lunar, trimestrial, anual) prin centralizarea unităților subordonate (anexa la darea de seamă contabilă);

- Întocmirea situației privind monitorizarea cheltuielilor de personal pentru unitățile administrativ teritoriale subordonate, finanțate din bugetul local, venituri proprii, respectiv subvenții de la bugetul de stat, conform O.M.F.P. nr. 166/2006, O.U.G. 48/2005, reglementate prin Legea 367/2005;

- Întocmirea notei justificative lunare privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pe seama bugetului local pe care le transmite către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș precum și situația lunară privind finanțarea rambursabilă contractată direct sau garantată de unitatea administrativ teritorială, pe care o transmite Ministerului Finanțelor Publice;

- Întocmirea de memorii către structuri ale administrației centrale sau locale privind solicitarea de sume în completare pentru bugetul local;

- Colaborarea cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș privind execuția bugetară, urmărirea plăților și încadrarea în creditele bugetare aprobate;

d) Raportarea execuției bugetare:

- întocmirea și centralizarea lunară, trimestrială și anuală a situațiilor financiare asupra execuției bugetare și raportări în conformitate cu legislația în vigoare pentru bugetul propriu și pentru bugetul instituțiilor și serviciilor publice, parte componentă a bugetului general;

- întocmirea situației privind ,,Plățile restante și situația numărului de posturi” și încărcarea pe platforma ForexeBug.

- întocmirea proiectelor de hotărâri legate de: bugetul general, contul de execuție al bugetului general, situațiile financiare anuale, datorie publica etc.

e) Urmărirea, aplicarea și respectarea legilor, ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, precum și a hotărârilor administrației publice locale legate de profilul activității serviciului;

f) Participarea la întocmirea studiilor privind structura și conținutul bugetelor locale, la gestionarea surselor în limita creditelor alocate, la raportarea trimestrială a contului de execuție a cheltuielilor;

g) Documentarea în vederea contractării de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung, și urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate din acestea;

h) Răspunde de legalitatea operațiunilor economice și respectarea disciplinei financiare;

i) Răspunde de deschiderea de conturi bugetare, extrabugetare și speciale;

j) Răspunde de întocmirea documentelor necesare închiderii anului financiar contabil în baza normelor de închidere emise de Ministerul Finanțelor Publice, pentru conturile a căror evidența este asigurată în cadrul serviciului;

Conducere

  • Ramona Radu

    Șef serviciu

  • Este utilă această pagină?